_auto_generated_thumb_Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români - filiala Iași a marcat sâmbătă, 12 decembrie, împlinirea a 25 de ani de la înființare. Ziua a început cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată la biserica Sfântul Sava din Iași de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Evenimentul a continuat la Centrul Cultural Providența unde s-au putut întâlni toate generațiile ASCOR - Iași, din cei 25 de ani.
Înființată în 1990, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români este cea mai mare organizație creștină din România, ce desfăsoară activități culturale, social-filantropice, dar și activități specifice studenților precum: tabere de creație, pelerinaje sau momente artistice.

Dragi prieteni, După o perioadă de acomodare cu activitățile din cadrul ASCOR Iași, dorim să invităm toți voluntarii care doresc să continue anul acesta activitatea în asociație, să semneze contractul de voluntariat, în baza căruia se va elibera la sfârșit o adeverință în care va fi menționată activitatea și implicarea fiecăruia.

Când eram numai de-o şchioapă, pe vremea când eram un copilaş de vreo 6 ani, obişnuiam să şed în serile scurte şi pline de lumină ale toamnei, pe braţele bunicului meu. Locul meu preferat era în braţe la ,,tataia”, locul unde prinde viață universul fiecărei prinţese și bucuria și starea de bine erau cum n-au mai fost de atunci. Viața aceea a fost un dar pe care nu-l înțelegeam, dar de care mă bucur și acum, din amintiri. Imaginaţi-vă o fetiţă mică, slăbuţă, dar totuşi cu obrăjori rotunzi, cu părul scurt, des şi şaten, cu ochii mari şi verzi stând în braţele mari şi protectoare ale unui bătrânel prezentabil, înalt şi foarte în formă pentru vârsta lui. Puteai ghici şi fără să-i cunoşti că erau rude.  Amândoi aveau aceeaşi ochi luminoşi şi verzi şi aceleaşi buze subţiri care prindeau viață în zâmbete la unison.

_auto_generated_thumb_ _auto_generated_thumb_ ASCOR - Iaşi s-a înfiinţat la 14 octombrie 1990 din iniţiativa unui grup de studenţi de la Universitatea "Al. I. Cuza" şi Universitatea Agronomică din Iaşi, cu sprijinul şi binecuvântarea Prea Fericitului Daniel, patriarhul României, la aceea vreme mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

CINE ESTE ASCOR?

ASCOR este o organizaţie de tineret nonguvernamentală (ONG), cu caracter creştin, apolitică şi non-profit, cu filiale în toate centrele universitare din ţară: Bucureşti, Alba-Iulia, Bacău, Cluj-Napoca, Galaţi, Iaşi, Oradea, Sibiu, Timişoara, etc. 

Ocrotitorii spirituali ai ASCOR IAŞI sunt Sfântul Calinic de la Cernica şi Sfânta Cuvioasă Parascheva.

 SCOPUL ASCOR

  • promovarea credinţei şi a spiritualităţii ortodoxe în rândul tinerilor, cu prioritate în mediul universitar.
 OBIECTIVE :
  • promovarea valorilor creştin-ortodoxe;
  • implicarea tinerilor în viaţa liturgică şi filantropică a Bisericii;
  • apărarea drepturilor tinerilor şi conştientizarea îndatoririlor pe care aceştia le au faţă de Biserică, neam şi familie;
  • încurajarea dialogului dintre credinţă şi cultură;

MEMBRI

  • Poate deveni membru al A.S.C.O.R Iaşi orice student creştin-ortodox.
  • În prezent, filiala noastră are aproximativ 150 membri de la diferite facultăţi: Medicină, Informatică, Teologie, Construcţii, Hidrotehnică, Psihologie, Politehnică etc.
  • Membrii titulari sunt studenţi sau doctoranzi ai universităţilor ieşene.

RELAŢII CU ALTE ORGANIZAŢII

  • ASCOR - Iaşi este membră a Federaţiei Mondiale a Tineretului Ortodox (SYNDESMOS);
  • Colaborează cu Asociaţia Nepis din Franţa;

COLABORATORI PRINCIPALI

  • Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
  • Universitatea "Al. I Cuza" din Iaşi
  • Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi
  • Institutul Cultural Misionar Trinitas
  • Institutul Social - Pastoral "Sfântul Nicolae"
  • Asociaţia Tineretului Ortodox Român (ATOR) din Iași
  • Doxologia

 Comitetul A.S.C.O.R. Iași:

Președinte: Buta Emanuel
Secretar General: Ursăciuc Anamaria
Vicepreședinte băiat: Voicu Mădălin Alexandru
Vicepreședinte fată: Ilisoi Florina Iuliana
Coord. Dep. Credință - Cultură: Afloarea Mihail
Coord. Dep. Asistență Socială: Ochiană Andreea
Coord. Dep. Sport - Turism: Moise Theodor Lucian
Coord. Dep. Relații externe: Condurache Anda
Coord. Dep. Semper Fidelis: Teletin Răzvan Andrei
Secretar 2 – Popovici Luiza
Administrator – Mocanu Andrei
Casier – Duma Maria
Secretar subdepartamente – Belmega Maria
Resp. Subdep. Imagine – Sterpu Victor
Resp. Subdep. Comunicare – Bosancu George
Resp. Subdep. Proiecte – Chebac Roxana

Buletin informativ ASCOR Iași

Pentru a primi scurte informații cu privire la evenimentele care se organizează la ASCOR Iași, vă puteți abona la buletinul informativ al asociației.
* camp obligatoriu
Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan cu ocazia împlinirii a 25 de ani de existență și activitate a studenților din ASCOR Iași

Câteva cuvinte și imagini despre ASCOR, la IașiTVLife