,,Când eram mică..." de Ioana Ursache

ascor_iasi

Când m-am născut mi s-a spus că voi merge pe un drum care este numai al meu, că trebuie să merg pe această potecă toată viața și să o fac cât de frumoasă-mi doresc. M-a luat mama de mână și-am mers împreună – aveam același drum. Tot greul era ușor, tot urâtul era frumos, fiecare nor era o oază de răcoare, fiecare rază fierbinte o lumină dulce, fiecare rafală de vânt un nou motiv de joacă și fiecare lacrimă era un motiv să mă cufund în siguranță, în liniște și pace.

Ce nu mi s-a spus când eram mică era că drumul meu, într-un moment al vieții mele, se va depărta de cel al mamei mele. Acum nu mă mai poate ține de mână, ci doar mă veghează din depărtare cu câte un telefon și o vizită ocazională pe acasă. Nu sunt rebelă, sunt doar... studentă. Viața te lovește din plin când ți se acordă acest titlu. Studenția înseamnă cu adevărat libertate, dar până să dăm cu capul de ea, nu știm ce este cu adevărat libertatea. Nu ne mai întreabă nimeni de ce ai ajuns la ore târzii acasă, unde ai stat, de ce ai lăsat farfuria nespălată, de ce nu ți-ai strâns patul sau de ce vorbești atât la telefon.  Odată cu acestea, când te vezi singur într-o imensitate de suflete străine, începi să-ți adresezi singur acele întrebări, începi să te uiți la fiecare leuț pe care-l cheltuiești și, când te uiți în drepta ta, nu mai e mama să te țină de mână. Acum ești doar tu, dar nu singur. Dumnezeu te ține de mână, îți șterge fiecare lacrimă pe care-o verși în singurătatea unei camere poate prea pline de cămin, îți mai alină suspinele de dor, îți strânge-n palme mâinile tremurânde de frică și când tot ce-ți dorești este să te întorci acasă, El te mai ajută să te ridici odată și să mai faci un pas, să mai treci de-o zi, că poate-poate mâine va fi mai bine.

După ce-ți plângi în pumni câteva zile, ridici obosit ochii și te gândești la ce-ți spunea de multe ori părintele duhovnic – Dumnezeu nu-ți dă niciodată mai mult decât poți duce. Și atunci, încet, te ridici în bătaia vântului și, făcându-ți semnul Crucii, mai treci peste o zi, peste o săptămână, mai capeți puțină putere și mai deschizi o fereastră a sufletului tău.

Când eram mică, mi-au spus că drumul meu va fi și pietruit, dar parcă nu-mi venea să-i cred.

 

Ioana Ursache, Academia de Studii Economice București, Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică