Vă invităm la prima conferință din acest Post al Sfintelor Paști organizată de ASCOR Iași. Tema conferinței este una cât se poate de importantă întrucât privește mediul în care fiecare dintre noi am crescut și, de asemenea, educația pe care am primit-o și care ne-a format într-un fel sau altul. Mai mult decît atât, vom vedea și ce imagine s-a proiectat astăzi asupra acestor două subiecte fundamentale: familia și educația.
Astfel, tema conferinței se intitulează: „Familia și educația - între ideologie și știință”

Invitatul va fi Dl. Virgiliu Gheorghe, biofizician și doctor în bioetică al Universității „Aristotel” din Tesalonic.

Conferința va avea loc:
- în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Al. I. Cuza” (corp A);
- joi 31 martie 2016;
- ora 18:00.
Intrarea este liberă.