Week-end alb. A nins peste Iași și a nins în Moldova. Tinerii ce fac parte din grupul Dialoguri studențești din ASCOR Iași au programat, fără să știe că va veni din nou iarna, să escaladeze Călimanii, să petreacă două zile la schitul 12 Apostoli din masivul sucevean Călimani. Fiecare drumeție presupune niște așteptări din partea fiecăruia așa cum le-am avut și de această dată, doar că totul a fost peste limite în acest final de săptămână. Cu cât urcam mai mult, cu atât bucuria devenea mai mare. Două zile au trecut ca două săptămâni, am trăit împreună momente de neuitat, a fost cel mai frumos mod de a ne cunoaște mai bine. Circumstanțele în sine ne-au apropiat unul de altul, ne-am cunoscut și am legat prietenii strânse între noi. Părinții ne-au primit ca pe copiii lor, cu fața senină și cu o bucurie de nedescris. Am simțit că sunt persoane cărora ne putem deschide chiar dacă mulți dintre noi îi vedeam pentru prima oară. Masa întinsă și deosebitul ceai cu fructe de pădure poate confirma dragostea părinților față de noi.
Dar, pe lângă toate acestea, rugăciunea este cea care dă sens vieții, așa că n-am ezitat să ne adaptăm programului de la mănăstire, participând la sfintele slujbe, ajutând părinții, ba chiar implicându-ne în activitățile mănăstirești. Căratul de lemne, deszăpezitul au fost și ele obiective atinse. Duminică după Sfânta Liturghie și masa de prânz, am avut cu toții parte de o bulgăreală în sânul naturii, am înaintat cu toții prin nămeții și dunele de zăpadă trăind la maxim fiecare clipă. Discuțiile cu părinții au fost neîntrerupte, experiența de viață și sfaturile lor ne-au mângâiat sufletele și cel mai important, suntem bineveniți oricând.
În aceste două zile, am avut ocazia să ne rupem de realitate, de cele lumești, de haosul și agitația pe care o trăim și să ne gândim mai mult la cele veșnice, la cer și pământ, la viață și la moarte. Intensitatea albului și sfințenia locului erau prilej de meditație asupra noastră, asupra faptelor noastre, care ne chemau la pocăință. Acest urcuș duhovnicesc, părinții de la mănăstire, viața pe care o au, programul căruia i se supun, ne-au provocat pe noi toți la întrebări, la gânduri, la ceea ce suntem și ceea ce trăim. Am înțeles cât de importantă este mântuirea fiecăruia dintre noi și cât de multă atenție ar trebui să acordăm acestui „examen’’ pe care-l trăim noi toți aici pe pământ. Avem cu toții nevoie să acordăm timp lucrurilor duhovnicești, să ne regăsim liniștea, pacea interioară și să căpătăm putere în lupta cu ispitele. Am învățat că pe măsură ce ne jertfim apropelui, cu atât mai mult crește și bucuria noastră.
Grigore Stoica, ASCOR Iași
