Scopul vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt, ne spune Sfântul Serafim de Sarov. Am auzit de mai multe ori aceste cuvinte și m-am întrebat: ,,Aș putea și eu oare să ajung aici, să împlinesc acest ideal? Care sunt etapele pentru a ajunge la a avea bucuria Duhului Sfânt? Ce trebuie să fac pentru a atinge treapta sfințenie?” Astfel de întrebări cred că răsar în mințile multor creștini.  

            Curioși și preocupați, așa cum le șade bine tinerilor, noi, studenții anului II de la grupa de Tutoriat „Sfântul Simeon Noul Teolog” a Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași împreună cu prietenii din ASCOR - Iași, am organizat în seara zilei de 28 martie 2018 un dialog de suflet pentru a mai primi răspunsuri la întrebările vârstei. Întâlnirea face parte din seria de întâlniri lunare cunoscute sub numele generic Seara cărților deschise.  Invitatul nostru a fost părintele Nicodim Petre, consilier al Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, tutore pentru studenții din anul II ai Facultății de Teologie.

             Vom cunoaște mai bine viața și opera Sfântului Simeon Noul Teolog. De ce? Din trei motive: Pentru că este ocrotitorul grupei noastre de Tutoriat, sfântul a fost prăznuit luna aceasta în ziua a 12-a și pentru că teologia acestui sfânt este puțin cunoscută, deși este foarte specială. Este Teologia unui părinte care a trăit experiența luminii necreate. Părintele ne-a introdus în atmosfera veacurilor al X-lea și al XI-lea, în istoria Bizanțului în care a trăit Sfântul Simeon (949-1022 d. Hr.). Crescut până a 11 ani în Galatia Paflagoniei, într-o familie înstărită și creștină, va fi trimis la Constantinopol la un unchi al său pentru a studia. La vârsta de 14 ani, când unchiul său va muri, Sfântul Simeon va intra în mănăstirea Studion, cunoscându-l acolo pe duhovnicul Simion Evlaviosul. Va ieși la scurt timp din mănăstire, fiind sfătuit să studieze operele lui Evagrie și ale lui Diadoh al Foticeii. Va lucra pentru un patrician până la vârsta de 29 de ani când va reintra în viața monahală. Ucenic al sfântului Simion Evlaviosul va progresa foarte mult duhovnicește. La puțin timp ajunge stareț, iar după alți câțiva ani rămâne „orfan” duhovnicește pierzându-și duhovnicul. După moartea duhovnicului său, i-a purtat acestuia o evlavie specială, raportându-se la el ca la un sfânt. Lucrul acesta, pomenirea duhovnicului, pictarea icoanei, scrierea slujbei și a troparului i-au adus antipatia unor mai mari ai capitalei și i-au adus prigoana. Suferința nu este întotdeauna un blestem ci poate fi și o binecuvântare. Marginalizarea a creat contextul necesar pentru sporirea duhovnicească și pentru scrierea unei opere ce a devenit piatră de temelie pentru Biserica noastră: Catehezele, Cuvântările teologice, Capetele teologice și practice, Imnele dragostei dumnezeiești. Această operă i-a adus cinstea și recunoașterea monahilor atoniți care l-au înțeles, și nu numai.

            Sfântul Simeon a primit apelativul de Noul Teolog încă din timpul vieții, dar aceasta datorită ironiilor cu care „neprietenii” i se adresau. Creștinătatea a arătat totuși că își merită supranumele de  Noul Teolog, al treilea Teolog al Bisericii Ortodoxe. Filocalia a VI-a tradusă de părintele Stăniloae conține capete din opera sa. Un gând pe care l-am reținut din această carte de căpătâi pentru noi, Filocalia, este acela de înstrăinare interioară de lume, evadarea în interior, nu pe cea simplă exterioară dintr-un loc în alt loc. Pe cât sunt de vrednici de laudă și de fericiți cei ce petrec în lume dar își curățesc simțirile și inimile de toată pofta cea rea, pe atâta sunt de vrednici de ocară și de osândă cei ce petrec în munți și în peșteri dar își doresc laudele de la oameni. Gândul acesta mi-a plăcut; să stai între oameni dar totuși să te curățești duhovnicește, să evadezi interior și să trăiești bucurii pe care le trăiesc asceții retrași din lume. Cuvântul acesta este dătător de curaj pentru cei ce trăiesc în orașe, ce trăiesc în lume. S-au discutat și alte teme din opera Sfântului: despre cum să murim patimilor pentru a trăi duhovnicește. Părintele Nicodim ne-a oferit și un vers din poezia lui Eminescu Odă în metru antic: ,,Nu credeam să-nvăț a muri vreodată” despre care se spune că în manuscris s-a regăsit o notă explicativă a poetului care spunea: nu credeam a muri vreodată patimilor mele. „Cel ce nu moare înainte de moarte, va muri veșnic; iar cel ce va muri înainte de moarte, va trăi veșnic.”

             Concluzia este că am reușit să găsim răspunsuri teoretice la multe din întrebările noastre, dar dacă nu le vom pune în practică nu vom reuși să ne atingem țelul, să dobândim Duhul Sfânt. Pentru a începe aprofundarea operei Sfântului Simeon, putem începe cu catehezele sale, urmând ca apoi să continuăm cu celelalte scrieri. Lectura are nevoie să fie dublată de rugăciune, de post, de metanii…. Sfinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pelin Mihai-Cătălin

Student în anul II la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași