Viața ca o călătorie: ASCOR Iași la Paris

În perioada 16-20 februarie 2019, împreună cu alţi 9 prieteni, membri ai ASCOR - filiala Iaşi, am vizitat capitala Franţei. Am putut descoperi în aceste zile Parisul pe care îl ştiam doar din romane, poezii sau din cărţile de istorie; un oraş al scriitorilor, al artiştilor şi al filosofilor, dar şi un oraş al contrastelor.

Prima zi ne-a găsit în inima cartierului latin, nu departe de Notre Dame de Paris, în locul care marchează unul din punctele cardinale ale Ortodoxiei pariziene - Catedrala ortodoxă română „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, unde am participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale.

Tinerii români din diaspora sunt ca şi noi, în căutare. Fac eforturi să păstreze identitatea de neam, să se întâlnească, să se susţină şi să se întărească în credinţă. Îşi iubesc ţara şi doresc să revină acasă. Aşteaptă o chemare. Împreună cu ei, cu tinerii din NEPSIS Paris, am pornit pe urmele lui Cioran, ale lui Napoleon şi ale lui Brâncuşi, încercând să descoperim Parisul din cărţile pe care le-am citit („Misterele Parisului”, „Cei trei muşchetari”, „Singur pe lume” sau „Cocoşatul de la Notre-Dame”), din vederile pe care le-am primit de alţi prieteni care au mai fost aici. Am mers pe urma paşilor lui Voltaire, Rousseau, Victor Hugo, Alexandre Dumas, căutând din priviri personaje de poveste.

Parisul a fost denumit „Oraşul luminilor”, nu pentru faimoasele instalaţii de iluminare, ci datorită moştenirii sale istorice şi culturale, el fiind locul de naştere al epocii iluministe şi unul dintre cele mai cunoscute centre de educaţie din Europa, care a transmis dinamica ideilor şi gândirea liberă. Plimbându-ne pe malurile Senei, care aduce o linişte şi un calm aparte în aglomeraţia specific pariziană, am ajuns la Catedrala Notre-Dame. Am văzut şi noi celebra statuie „Fecioara şi Pruncul” şi inelul coroanei de spini a Mântuitorului, ne-am amintit de „Cocoşatul de la Notre-Dame” şi ne-am imaginat atmosfera din piaţa catedralei acum mai bine de 900 de ani, când era inaugurată. În Piaţa Pompidou, am aflat muzeul dedicat sculptorului român Constantin Brâncuşi, în care se află unele dintre cele mai reprezentative sculpturi ale sale, ce îmbină într-un mod profund spiritul şi sensibilitatea românească cu rafinamentul avangardei pariziene.

Când devine frumosul deplin?

După ce am admirat jocul de lumini de pe cel mai impunător simbol al Franţei, Turnul Eiffel, am pornit spre Reşedinţa mitropolitană din Limours, unde, invitaţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, am petrecut o seară alături de preoţii români care slujesc la Paris, familiile lor şi români stabiliţi la Paris. Am descoperit prin ei o Românie care încearcă din răsputeri să păstreze moştenirea duhovnicească şi spirituală autentică şi, în acelaşi timp, să dea Occidentului o mărturie creştină.

Zilele următoare am continuat cu vizitarea muzeului Luvru, care adăposteşte o colecţie impresionantă de exponate din Egiptul Antic, Grecia sau Imperiul Roman. A urmat apoi Biserica Madeleine, Piaţa Concordiei, Grădinile Regale, Universitatea Sorbona, Arcul de Triumf şi vestitul Champs-Élysées. Dincolo de porţile aurite ale Palatului Versailles, am făcut o incursiune în epoca marcată de gloria monarhiei franceze. Frumuseţea Palatului Versailles este încununată de grădinile care îl înconjoară şi care se întind parcă dincolo de orizont, ducând cu gândul la veşnicie şi care îndeamnă la contemplarea frumuseţii lui Dumnezeu. Frumosul devine deplin şi dobândeşte cu adevărat o semnificaţie doar atunci când se împleteşte cu gândul lui Dumnezeu, Care a creat totul în chip atât de minunat.

O altă întâlnire de suflet am avut-o cu părintele Răzvan Ionescu de la Parohia „Sfânta Parascheva” şi „Sfânta Genoveva” (Biserica „Saint Sulpice”), care ne-a povestit despre „războiul” nevăzut pe care îl duc românii stabiliţi în străinătate împotriva unei societăţi legate cu lanţurile bunurilor materiale şi care vrea, parcă din ce în ce mai mult, să trăiască fără Dumnezeu şi fără Evanghelie.

Experienţa aceasta va rămâne mult timp în sufletele noastre. Am început prietenii care ne dorim să rămână pe viaţă. Astfel de momente sunt prilejuri de a medita mai mult la viaţa noastră, de a cunoaşte oameni şi locuri noi, de a ne aminti că sensul vieţii noastre nu trebuie să fie altul decât întâlnirea cu Dumnezeu prin fiecare experienţă pe care El o rânduieşte în viaţa noastră, după cum ne învaţă şi Ecclesiastul: „Bucură-te, omule, cât eşti tânăr şi inima ta să fie veselă în zilele tinereţii tale şi mergi în căile inimii tale şi după ce-ţi arată ochii tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa”. Dorim să ne bucurăm de toate fără să uităm de Dumnezeu.

(Cristiana Popa - ASCOR Iaşi)