Ocupația comunistă a României a fost, este și va rămâne un episod dureros al istoriei noastre, fiind o perioadă marcată de prigoniri, trădări, asupriri și multă durere; în același timp prea puțin cunoscută în rândul tinerilor. „Memorialul durerii” este numit pe bună dreptate „o istorie care nu se învață la școală”, întrucât mărturiile prezentate înfățișează o parte mai puțin cunoscută a instaurării regimului comunist în România. Comemorând victimele comunismului la 30 de ani după prăbușirea acestuia în țara noastră, astăzi, 28 noiembrie, am început vizionarea serialului-documentar „Memorialul durerii”, încercând să înțelegem suferințele prin care au trecut înaintașii noștri. Prin vizionarea primului episod ne-am făcut cu toții o idee despre teroarea rusă ce a pus stăpânire pe români și despre rezistența primilor partizani care considerau că este mai bine să moară „în pădure decât la zid”. Astfel, deși nu foarte numeroși, după minutele de vizionare în care am fost străbătuți de fiori de durere, am discutat pe baza a ceea ce tocmai privisem, exprimându-ne gândurile și trăirile și căutând parcă răspunsuri terorii căreia am fost într-un fel martori. Am învățat în aceste minute ce este puterea adevărată a iubirii dar și durerea imensă care duce spre trădare, am observat luciditatea și calmul oamenilor ce au supraviețuit închisorilor comuniste, dar și viața ce izvorăște din ei și bucuria de a trăi; toate acestea arătând parcă fragilitatea existenței umane.
Patriotismul și credința vin mână în mână, iar prin comportamentul lor, primii partizani români din perioada comunistă sunt exemple vii, demne de urmat în tărie de caracter și perseverență. Astfel, specifică sufletului românesc, comuniunea cu natura a jucat un rol primordial în continuitatea rezistențelor, oamenii hotărând să trăiască liber sau, în caz contrar, să moară pentru libertate. Un gând ce stăruie în mintea noastră acum, cu siguranță, este conturat în jurul cuvintelor unuia dintre participanții la discuție, care spunea că „s-a vărsat enorm de mult sânge pentru libertate, pentru credință.”, gând ce poate defini sumar impactul sistemului comunist asupra țării noastre. Încă mai sunt întrebări ce nu și-au găsit răspuns, încă mai sunt dureri ce n-o să-și găsească alinarea prea curând, dar speranța, cea care ne-a caracterizat atunci, ca popor, și care continuă să ne caracterizeze, ne dă puterea de a crede că vom învăța din experiențele bunicilor și străbunicilor noștri și că vom începe să apreciem cu adevărat bucuria de a vedea cerul și de a fi liberi.
Dumnezeului nostru slavă!
(Ipătescu Teodora)
