Platforma civică „ÎMPREUNĂ”, prin organizatorul local APOR (Asociația Părinți pentru Ora de Religie) - filiala Iasi, vă invită luni - 9 iulie 2018, orele 18.00, la dezbaterea publică pe tema „Strategia naţională de educaţie parentală”, ce va avea loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Mihai Eminescu”, Iaşi.
Invitații speciali ai dezbaterii vor fi:
- Prof. Univ. Dr. Carmen Mihaela Creţu, Departamentul de Ştiinţe ale Educaţiei, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Iaşi
- Inspector Școlar General, Prof. Dr. Aurelia Genoveva Farcaș, Inspectoratul Școlar Județean Iași
- Diac. Lect. Dr. Sorin Adrian Mihalache, Facultatea de Teologie Ortodoxa "Dumitru Staniloae" Iasi
- Pr. Tiba Felician, preot al Bisericii Romano Catolice, directorul Oficiului pentru Familii
* Moderator: Dr. Rodica Pop
Menţionăm că data de 11 iunie 2018 Ministerul Educației Naționale a pus în dezbatere publică „Strategia națională de educație parentală 2018 – 2025” care, printre altele, cuprinde următoarele extrase relevante:
* „Deseori, noile ideologii promovate, în special în domeniul protecției copilului, întâlnesc mentalități conservatoare, un sistem de valori ale familiei ce trebuie regândit în contextul unor informații noi cu privire la nevoile de dezvoltare ale copiilor.” (pag 3)
* „De aceea familia în societatea actuală are nevoie din ce în ce mai mult de SPRIJIN EXTERN pentru a se adapta acestor cerințe…în condițiile în care părinții rămân atașați valorilor care s-au transmis tradițional, pe care le consideră ca fundamentând modele valide de relaționare intrafamiliară. Această din urmă atitudine este prezentă și în discursurile profesioniștilor care idealizează familia tradițională pe care o consideră o formă perfectă de organizare.” (pag. 3)
* „Strategia națională de educație parentală are ca fundament abordarea teoretică conform căreia familia nu este inteligibilă ca realitate obiectivă, ea este mai degrabă un produs socio-cultural, «o constelație de idei, imagini si terminologii» creată și recreată permanent de practicile socio-culturale.” (pag.3)
* „A susține părinții în interesul superior al copilului înseamnă a crea o nouă cultură familială.”(pag. 4)
* „Politicile care privesc inițierea, formarea și dezvoltarea competentelor parentale trebuie să pornească de la respectarea modelelor familiale si educaționale existente în realitate, fără a impune modele unice considerate ideale.” (pag. 4)
* „Educația timpurie poate fi o pârghie esențială de reducere a inegalităților sociale.” (pag. 13)
* „...atrăgând familia alături de scoală la vârstele timpurii ale copilului, putem «educa» și familia.” (pag. 13)
* „A devenit o necesitate imediată crearea unui sistem de educație parentală centrat...și pe stimularea interesului pentru o nouă cultură familială...”(pag. 13)
* „Perioada timpurie a dezvoltării copilului... sistemul de educație parentală trebuie să vină în sprijinul dezvoltării unor principii esențiale ce vizează promovarea drepturilor omului, respectul pentru diversitate și încurajarea activă a egalității de gen.”(pag. 18)
* „Strategia are la bază următoarele principii: (...) promovării diversității... stilurile parentale trebuie revizuite din perspectiva relaționării cu copiii și ÎNLĂTURĂRII STEREOTIPIILOR DE GEN care influențează traseele de viață diferite ale fetelor si băieților, în acord cu legislația națională anti-discriminare și cu Standardele Națiunilor Unite și ale Comisiei Europene în acest domeniu.” (pag. 23)
Oraşul Iaşi a avut de-a lungul timpului o contribuţie importantă în domeniul educatiei. Considerăm că suntem datori să continuăm pe această linie, să aducem o contribuţie, iar pentru a fi siguri de reuşită este nevoie de o comunicare și colaborare între toţi cei patru piloni: Părinţi - Şcoală - Comunitate - Biserică.
Este important de stiut ca lipsa de reactie a parintilor va fi considerata ca acceptarea strategiei!!
*Platforma civică pentru drepturi și libertăți „ÎMPREUNĂ” este cea mai mare și profundă formă de unitate a societății civile din România, compusă din 500 de ONG-uri și peste 1000 de intelectuali, reuniți pentru prima dată într-un număr așa copleșitor în istoria recentă a României. Platforma ÎMPREUNĂ are susținerea a 10 ONG-uri internaționale și a realizat, până în prezent, demersuri internaționale împreună cu peste 250 de ONG-uri din 8 țări.
© 2019 Toate drepturile rezervate. Site realizat de A.S.C.O.R. Iași