Doamne, tu auzi rugăciunea mea, dar eu nu aud cuvântul Tău. Nu ştiu pe ce cale să o iau în viaţă: să fac lucrul acesta sau pe celălalt? Mă duc la slujitorul Tău, Doamne, şi prin el să-mi dai cuvânt!  Pr. Rafail Noica

            Hristos, după Înălţarea sa la Ceruri, nu a vrut să ne lase singuri pe pământ. Aşa că a trimis Harul Duhului Sfânt peste cei 12 apostoli, ca ei să ne îndrepte spre El. Apostolii, la rândul lor, au dat Har preoţilor, care au devenit duhovnici şi au păstrat tradiţia în cei aproape 2000 de ani de creştinism. Duhovnicul este puntea noastră către Dumnezeu. Prin el putem comunica noi, Făptura, cu Făcătorul, Părintele Ceresc.

          Marţea aceasta, 7 mai 2018, l-am avut ca invitat la Dialogurile Studenţeşti organizate de către ASCOR Iași, la paraclisul studențesc „Sfânta Parascheva” (Metocul Maicilor), pe părintele Ieremia Berbec, de la Mănăstirea Putna. Tema discuţiei a fost relaţia dintre ucenic şi duhovnic, una dintre cele mai importante relaţii, cu scopul să creeze o legătură vie între om şi Dumnezeu.

            Părintele a început spunându-ne că lui Dumnezeu îi place în mod deosebit să vorbească prin oamenii din jurul nostru, dar în special prin duhovnic. Cu el cultivăm o relaţie duhovnicească, nu una sentimentală sau de ataşament. E important să facem aceste distincţii, deoarece o relaţie duhovnicească implică tăierea voii, ascultarea de duhovnic ca de Dumnezeu. Va să zică, nu e o relaţie comodă. Noi ne înfăţişăm la spovedanie ca în faţa lui Dumnezeu, de aceea înainte să ne întâlnim cu El prin persoana duhovnicului, e necesară o pregătire lăuntrică, de verificare a inimii şi a cugetului şi de multă rugăciune.

            O spovedanie adevărată trebuie să aibă ruşine. Aceasta ne încredinţează că pocăinţa noastră vine dintr-o inimă vie şi tămăduieşte tumoarea canceroasă a mândriei. Asumându-mi ruşinea propriilor fapte şi gânduri, mă asemăn cu Dumnezeu, care şi El şi-a asumat ruşinea, dar nu pentru păcatele sale, ci pentru ale întregii umanităţi. Cu cât este mai mare ruşinea şi pocăinţa, cu atât va fi mai mare Harul care vine şi ne acoperă.

            Am avut şi noi, cei prezenţi, ocazia să discutăm între noi şi să-i punem întrebări părintelui. De exemplu, am căutat să aflăm cum facem când nu avem timp să-i spunem duhovnicului toate câte ne-am propus. Atunci intervine esenţializarea, concentrarea pe o singură  durere de care vreau să mă eliberez, pe un singur gând la care vreau să găsesc lămurire. Mă duc, îl spun, aflu răspuns şi-l pun în aplicare. Eficienţa la taina spovedaniei ţine de inima ucenicului, de pregătirea şi rugăciunea acestuia. Părintele Rafail Noica exprima acest adevăr foarte frumos: „În duhovnicie, fiul este cel care îşi naşte tatăl”. În funcţie de credinţa noastră, Dumnezeu ne va trimite răspuns.

 Să ne ferim, în spovedanie, să raţionalizăm răspunsurile părintelui. Pe Dumnezeu nu-L putem percepe cu raţiunea, ci cu inima. Din moment ce începem să despicăm firul în patru, să găsim argumente contra deciziei duhovnicului, deja suntem „pe lângă” problemă. Inima noastră e nedesăvârşită, întinată de patimi, de aceea are nevoie de limpezirea unui duhovnic. Ne e greu pentru că ne taie voia, ne spune câteodată să facem ce nu ne convine. Dar ascultarea nu este de el, ci de Dumnezeu, în măsura în care noi ne îngrijim de mântuirea noastră.

Îi mulţumim părintelui pentru bunăvoinţa şi răbdarea pe care a avut-o cu noi. Sperăm, în final, ca vorbele acestea să nu fie în vânt, dar să ni le însuşim şi să trăim după ele, cum spunea părintele Rafail Noica. Şi aşa, făcând acestea, vom fi vii întru Adevăr.

Teodora Drişcu