Perioada studenției este despre acele prietenii trăite frumos și curat, de care-ți vei reaminti cu drag mai târziu și pe care le poți povesti copiilor și nepoților ca exemple de colaborare cu aproapele. Psalmistul ne spune în Psalmul 132: „Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună!”. Frații noștri sunt toți semenii noștri care-l au pe Dumnezeu ca Tată, și-L înțeleg și-L simt pe Hristos ca pe un prieten și un frate. Simți o apropiere firească de cei ce împărtășesc aceleași căutări și au aceleași frământări în ale credinței, indiferent de țara de care aparțin sau de limba pe care o vorbesc.
Redăm mai jos câteva gânduri așternute de colega noastră Ioana Sofia, care i-a însoțit prietenii noștri polonezi, membri ai Asociației de Tineret Ortodox „Bractwo Młodzieży Prawosławnej”, pe care ASCOR Iași i-a sprijinit în organizarea unui pelerinaj în România, în perioada 1-8 septembrie 2024:
„Ca membru al ASCOR Iași, am avut privilegiul de a-i însoți pe parcursul acestui pelerinaj prin România, unde am vizitat o serie de locașuri de cult și locuri încărcate de istorie și tradiție. Această călătorie nu a fost doar o ocazie de a explora frumusețile țării noastre, ci și o experiență de comuniune și prietenie cu tinerii polonezi, uniți de aceeași credință Ortodoxă.
Am început itinerariul nostru în Oradea, un oraș cu o arhitectură deosebită, unde am vizitat centrul vechi al orașului împreună cu prietenii de la ASCOR Oradea. Un punct atractiv al vizitei noastre a fost Mănăstirea „Sfânta Cruce”, care ne-a impresionat prin liniștea și simplitatea sa. Acest loc special ne-a oferit un cadru perfect pentru rugăciune și reflecție, fiind un început promițător pentru tinerii polonezi.
Drumul ne-a purtat apoi la Cluj-Napoca, unde, alături de membrii ASCOR Cluj, am descoperit câteva dintre cele mai importante repere religioase și culturale ale orașului. Am vizitat Bisericuța Studenților din campusul Hașdeu, un loc micuț, dar cu siguranță primitor, apoi am admirat grandioasa Catedrala Mitropolitană, cu arhitectura sa impunătoare. Ultima noastră oprire a fost la Mănăstirea Găbud, un loc al tinerilor și al frumosului.
Pentru a face pași spre istoria mai recentă am ajuns și la Aiud, unde am pășit cu emoție în locul în care, în timpul regimului comunist, au suferit mucenicie mulți români. Temnițele comuniste de la Aiud ne-au adus în fața unor mărturii dureroase despre suferința martirilor care și-au jertfit viața pentru credință.
Alba Iulia a fost următoarea noastră oprire, unde am vizitat Catedrala Reîntregirii Neamului și Biserica „Sf. Nicolae” și am descoperit frumusețea acestui oraș plin de istorie. Alături de tinerii din ASCOR Alba Iulia, am simțit din nou cum Ortodoxia ne unește, prin rugăciune și comuniune sinceră
Pelerinajul ne-a dus apoi la Castelul Peleș, o bijuterie arhitecturală din inima Carpaților, renumită pentru eleganța și rafinamentul detaliilor sale.
Ajunși în București, ne-am rugat la Catedrala Patriarhală, un simbol al Ortodoxiei românești. Ascorenii de la București ne-a fost alături și ne-a ajutat să simțim că, deși suntem din locuri diferite, ne leagă aceeași credință și aceleași idealuri.
Călătoria noastră s-a încheiat în nordul țării, unde am vizitat Iașiul, orașul nostru de suflet. Ajunși aici, ne-am închinat împreună la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, moment care a fost deosebit de emoționant atât pentru noi, cât și pentru tinerii polonezi. Apoi, am avut timp să le arătăm o parte din frumusețea orașului, vizitând Palatul Culturii și plimbându-ne pe străzile pline de istorie ale Iașului, oferindu-le o scurtă privire asupra moștenirii noastre culturale.
În ultima noastră destinație, în orașul Suceava, am ajuns la Mănăstirea Dragomirna, un loc cu o arhitectură aparte, dar mai ales un loc în care am simțit liniștea sufletească, care a rămas aici înfruntând anii prigoanelor din timpul dominației austriece și comuniste prin rugăciune și răbdare.
Și pentru că toate drumurile duc la Putna, mai ales pentru cei care caută sincer ce înseamnă România, pașii noștri s-au îndreptat spre locul de odihnă al Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.
Ne-am bucurat nespus să ne revedem cu o parte dintre tinerii polonezi, cu care ne-am întâlnit la Ziua Internațională a Tineretului Ortodox, în luna februarie, a acestui an. Această reîntâlnire ne-a întărit prieteniile deja formate și a consolidat legătura noastră. De-a lungul pelerinajului, am avut ocazia să legăm noi prietenii, să discutăm despre tradițiile noastre și să descoperim cât de multe lucruri avem în comun, chiar dacă venim din țări diferite.
Mai important decât toate acestea, prietenii noștri polonezi au putut vizita câteva dintre cele mai valoroase locuri culturale și istorice ale României, de la mănăstiri pline de semnificație la castele și orașe care spun povestea trecutului nostru. Prin toate aceste experiențe, am realizat că, dincolo de granițe, ne unește nu doar credința, ci și dorința de a păstra și împărtăși moștenirea noastră comună.”, a consemnat Ioana Sofia, voluntar ASCOR Iași, studentă la FEEA.
Astfel de experiențe ne învață să fim gazde bune și ne exersează capacitatea de a promova lucrurile bune și frumoase ale poporului nostru. Am primit o moștenire bogată, cultural, spiritual și material, avem deci datoria de a o promova și înmulți. Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături: ASCOR București, Alba-Iulia, Cluj, Oradea și tuturor Mănăstirilor care ne-au primit și cu drag ne-au omenit. (Dacă ai citit până aici, ești student și dorești să iei parte la astfel de experiențe, te invităm să te înscrii în ASCOR Iași și să te implici în Departamentul Relații Externe, cel care se ocupă cu astfel de colaborări internaționale).