Există locuri în care sufletul nu doar că se liniștește, ci parcă se și trezește dintr-un somn adânc. Mănăstirea este unul dintre aceste locuri. O oază de liniște duhovnicească, unde cerul pare mai aproape, iar tăcerea capătă „glas”. Într-o lume grăbită, în care zgomotul ne însoțește neîncetat, mănăstirea rămâne un loc de retragere, nu de izolare. Un loc al întoarcere la tine și la Dumnezeu.

Viața de mănăstire este o tainică împletire între rugăciune și muncă, „Ora et labora”, un principiu care, deși vechi de secole, rămâne viu și lucrător. Călugării nu se roagă doar în biserică, ci și atunci când mătură aleile, când lucrează în grădină sau când spală vase în bucătărie. Fiecare gest, făcut cu inimă smerită și cu gândul la Dumnezeu, devine o rugăciune tăcută. Această rânduială simplă, dar profundă, ne arată că sfințenia nu se trăiește doar în cuvinte, ci și în faptele cele mai mărunte, dacă sunt făcute cu iubire.

Mănăstirea nu este doar un loc fizic, ci un spațiu al prezenței harului, al liniștii, al adevărului. Aici, sufletul se dezbracă de grijile cotidiene și își amintește că a fost creat pentru mai mult, pentru veșnicie. Biserica, cu mirosul de tămâie, lumina candelelor, devine centrul unei alte realități, realitatea Împărăției lui Dumnezeu.

Pentru noi, cei veniți din tumultul orașului, această atmosferă devine o chemare.  Nu e ușor să treci din ritmul cotidian în liniștea mănăstirii. Primele clipe pot părea stranii, poate chiar stânjenitoare. Tăcerea apasă, lipsa de grabă incomodează, iar rânduiala zilei cere o inimă atentă. Dar tocmai aici începe lucrarea cea adevărată: în încetinirea pașilor, în simplificarea gândurilor, în ascultarea slujbe, fără să te grăbești să înțelegi tot, ci doar să fii acolo.

Taberele de ascultare sunt o punte între lumea de afară și viața mănăstirii. Nu ne transformăm în călugări pentru trei zile, dar intrăm, fie și pentru puțin timp în ritmul lor: slujbele de dimineață și de seară, mesele în liniște, munca împărțită cu rânduială, dialogurile sincere. Intrăm în simplitatea traiului. Sunt experiențe care ne zdruncină așezările superficiale și ne conduc spre întrebări esențiale: cine suntem?, de ce alergăm?, ce rămâne din noi, după ce toate trec?.

În perioada 9-11 mai, a avut loc o tabără de ascultare la Mănăstirea Alexandru Vlahuță, la care au participat 15 tineri. Fiecare dintre ei a venit cu dorința de comuniune, de a lega noi prietenii, dar mai ales cu nevoia profundă de a-și regăsi echilibrul sufletesc. În liniștea și sfințenia mănăstirii, mulți au descoperit un loc potrivit pentru a-și ușura sufletul de greutăți și nelămuriri, îndreptându-şi privirea către Dumnezeu. 

Trei zile de bucurie, trei zile de împreună, trei zile de tihnă. 

În prima zi, cu inimile pline de nerăbdare și cu dorința sinceră de a ne apropia de locul în care aveam să petrecem trei zile în ascultare, am ajuns și ne-am așezat în camere. După ce am luat masa, ne-am îndreptat spre biserică, spre liniștea sfântă a slujbei. Priveam către călugări care cu fruntea plecată și genunchii atinși de pardoseală rosteau rugăciuni, slăveau pe Dumnezeu. Fiecare mișcare, fiecare suspin, dezvăluia o viață dedicată rugăciunii și liniștii duhovniceşti. 

A doua zi ne-am trezit cu forțe proaspete și am început dimineața cu slujba. Începutul zilei e cu Dumnezeu. Apoi, fiecare și-a luat în primire ascultările: unii au măturat, alții au spălat pe jos, au udat florile sau au dat o mână de ajutor în bucătărie, spălând vasele după fiecare masă. În ciuda treburilor, am avut timp și pentru noi. Am avut timp să ne bucurăm împreună de frumusețea împrejurimilor. 

A treia zi, ne-am adunat la Sfânta Liturghie. Slujba a fost ca o încununare a tuturor trăirilor, un moment în care întreaga noastră osteneală, tăcere și rugăciune s-au adunat într-o singură suflare de recunoștință către Dumnezeu. Tabăra s-a încheiat cu un dialog de suflet cu părintele stareț. Cu blândețe, ne-a împărtășit din înțelepciunea sa. Cuvinte născute din ani de nevoință, ascultare și păstorire. Ne-a vorbit despre lupta cu gândurile, despre răbdare, despre cum să aducem rugăciunea în viața noastră zilnică. 

La întoarcere nu doar bagajele ne însoțeau, ci și o liniște din întâlnirea cu Dumnezeu. În cele trei zile petrecute la Mănăstirea Alexandru Vlahuță, fiecare dintre noi a primit, într-un fel tainic, un dar. Poate a fost liniștea gândurilor, o lacrimă la rugăciune, o prietenie, un cuvânt din partea părintelui stareț, un moment de recunoștință sau, pur și simplu, o stare de „acasă” pe care nu o mai simțisem de mult.

Ne-am întors în lume, dar nu la fel. Am redescoperit tăcerea, am simțit puterea lucrurilor simple și ne-am convins că Dumnezeu lucrează discret, dar temeinic, în sufletul celui care Îl caută sincer. Plecând, am dus cu noi nu doar amintiri, ci și cu dorința de a fi mai îndreptați spre interior. Și dacă ne va fi dor de acea liniște, știm acum unde să o găsim: în rugăciune, în ascultare, în inimile noastre și, ori de câte ori va fi cu putință, în tăcerea binecuvântată a unei mănăstiri.

Am atât de multe gânduri și trăiri legate de această tabără, încât simt că vorbele nu pot cuprinde tot ce am trăit acolo. La început, aveam îndoieli și nesiguranță cu privire la participare, dar Dumnezeu m-a călăuzit spre alegerea cea bună. Fiind prima tabără la care am participat, a fost o adevărată binecuvântare. Am cunoscut oameni care trăiesc cu adevărat în duh de echipă, cu compasiune și empatie. N-aș fi crezut că e posibil să simți atâta liniște sufletească, fără niciun gând apăsător. 

Această tabără nu a fost doar o ieșire din cotidian, ci o întoarcere „acasă”, acolo unde sufletul își regăsește izvoarele. A fost o reamintire că, departe de zgomotul lumii, Dumnezeu ne așteaptă cu brațele deschise, iar pacea nu se caută în afară, ci în adâncul inimii tale. 

(Andreea Sandu și Ionuț Vieru, voluntari ASCOR Iași)

Gânduri de participant

„Desprinsă de lume, tabăra de ascultări de la Mănăstirea „Alexandru Vlahuță” a fost o oază de liniște și întâlnire cu Dumnezeu. Pacea revărsată din rugăciunea în timpul privegherilor și ascultărilor ne-a învățat să ascultăm de ceilalți și de sufletul nostru. La ascultări ne-am susținut unii pe alții, descoperind bucuria slujirii tăcute și puterea comuniunii în Hristos. Un loc al liniștii și al regăsirii lăuntrice!” (Maria Cîșlaru)

„Cu ocazia acestei tabere, am învățat să ofer mai mult și să apreciez momentele de comuniune și înțelegere reciprocă. Participarea împreună la slujbe și la ascultări cu ceilalți tineri mi-a oferit sentimentul de apartenență și de conexiune. În special ascultările m-au ajutat să mă concentrez pe ceea ce trebuia să fac, fiind împletite cu rugăciunea. M-am bucurat de clipele frumoase petrecute la mănăstire, unde am găsit un refugiu de liniște și pace.” (Maria Taranu)

„Tabăra de ascultări de la Mănăstirea Alexandru Vlahuță poate fi descrisă în trei cuvinte: rugăciune, pace și ascultare. Rugăciunea din cadrul slujbelor a adus pace în sufletul meu, iar ascultarea m-a învățat să fiu mai smerită, mai atentă la cei din jur și mai deschisă spre voia Lui Dumnezeu. A fost o experiență frumoasă, care mi-a adus mult folos sufletesc.” (Doinița Cimpoacă)