Grăitor pentru perioada tinereții, în care ne găsim, am aflat în Canonul Sfântului Andrei Criteanul, care s-a citit integral astăzi, un citat cu care am rezonat: „Ca un vis, ca o floare trece vremea vieții. Pentru ce în deșert ne tulburăm?”

În grijile vieții de zi cu zi ne risipim într-o multitudine de lucruri, care trebuiesc a fi făcute, sau cel puțin așa credem. Dacă ar fi să renunțăm la câteva din acele lucruri, care ar fi acelea? 

Dacă ar fi să reconsiderăm lucrurile care se întâmplă în jurul nostru și cele care ni se întâmplă nouă, de care ne tulburăm... să ne punem întrebarea: cum voi vedea această problemă pentru care mă tulbur peste doi sau trei ani. Este această situație sau gând atât de relevant?

Știind că „cel ce nu adună cu Mine, risipește” (Lc 11,23), ne tulburăm și ne risipim inima, mintea și puterile, pentru că nu adunăm cu Hristos și alergăm după propriile noastre plăceri și închipuiri?

Putem verifica aceste lucruri veghind peste noi înșine. Până una alta, când mai trecem prin Copou și vedem atâția tineri, și ne gândim că viața și lumea întreagă ne stă la degetul nostru mic, să ne gândim dacă nu „ca un vis, ca o floare trece vremea vieții. Pentru ce în deșert ne tulburăm?”

IUSTINIAN
Voluntar ASCOR Iași