- Ce mai face sufletul tău, Ionică? Ionică este student la teologie, dar și paracliser. Este un băiat duhovnicesc și cu mult umor. 

- Nu știu. Nu m-am mai uitat de mult în interior. Eu mă uit la viață, mă uit să văd ce se petrece pe afară, și a făcut un gest cu mâna arătându-mi lucrurile de primprejur.   

- Păi, n-ai mai stat și tu de vorbă cu el? Ce face el acolo? L-ai lăsat singur.

- Ei! Este cu îngerul meu păzitor. Se consolează unul pe altul. Și nici cu îngerul n-am mai stat de vorbă. 

- Și cum trăiești așa?

- Iaca trăiesc. Cu treaba, cu școala, cu grijile vieții, cu prietenii la o bere…trece timpul.

- Și timp pentru suflet!?

- Ia stai! Dacă stau să mă gândesc, da, am stat de vorbă cu sufletul acum jumătate de an, când am avut accidentul acela de mașină. Atunci am văzut moartea. M-am răsturnat cu mașina de câteva ori. Atunci am prins sufletul în brațe, l-am strâns și i-am spus: nu mă lăsa, nu pleca de la mine, mai stai. A fost nașpa. N-a plecat. Am rămas cu viața-n mine.

- Și acum?! L-ai dat din nou uitării. Cine știe cum se află. Stă zgribulit într-un colț al ființei tale, stă cu mâna întinsă ca un cerșetor. Ca un cerșetor care așteaptă pomană, așa stă sufletul nostru. Flămând și înfrigurat. Și singur. Părăsit de cel care ar trebui să-i fie prietenul cel mai bun, mai recunoscător.

- Și ce-i de făcut?

- Păi ce face un om bun și milos când se îngrijește de un cerșetor? Îl spală, îi schimbă hainele, îl odihnește, îl hrănește, stă de vorbă cu el.

                                                                                                            ***

Ultima săptămână înainte de Sfintele Paști. Cerșetorul stă zgribulit și prăfuit la ușă. Mai dați-i o șansă. Hristos a pătimit și a înviat și pentru el.

(Iulian Marcu)