În cadrul Liturghiei arhierești din a treia zi a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși ITO 2017 de la Iași, cinci elevi medaliați cu aur și argint la competiții internaționale și mondiale au primit de la Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucuvinei, „Crucea Moldavă” pentru mireni.
Ignoranța îl transformă pe om din om adevărat, în sclav, în timp ce cunoașterea, dacă e dublată și de o atitudine smerită, îl face pe om liber. Căci nimic nu e mai frumos decât să fii om inteligent și cu atitudine smerită, aceasta este cea mai potrivită combinație, așa cum cea mai urâtă este să fii ignorant și mândru.
Câțiva dintre fiii Moldovei din dreapta și din stânga Prutului, fiind înzestrați de Dumnezeu cu inteligență multă, au reușit ‒ prin strădania părinților biologici și a părinților după suflet și învățătură ‒ să primească, în România și în afara ei, premii de seamă, arătând prin aceasta că omul care se străduiește și are dascăli pe potrivă învinge și primește cununa biruinței, cum spune Sfântul Apostol Pavel”, a precizat Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, oferindu-le apoi celor cinci tineri cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucuvinei, „Crucea Moldavă” pentru mireni:
- ANDREI SANDU, clasa a X-a, Colegiul Național din Iași, câștigător al medaliei de aur la ediția a XI-a a Olimpiadei Internaționale de Științe ale Pământului, desfășurată la Nisa, în Franța, în perioada 21-30 august 2017, la care au participat 120 de elevi din 29 de țări.
- COZMA TUDOR CRISTIAN, clasa a XI-a, Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași, câștigător al medaliei de aur la a XXIV-a ediție a Olimpiadei Internaționale Pluridisciplinare, desfășurată la Yakutsk (Federația Rusă), în perioada 14-22 iulie 2017, la care au participat 160 de elevi din 6 țări. Tudor Cristian a fost declarat „Elevul Anului - 2015” la Iași și a obținut, în total, 5 medalii internaționale: 3 de argint, 1 medalie de bronz și aceasta de aur.
- LEHACI MIRUNA, clasa a VI-a, Colegiul Național Iași, locul I la Campionatul Mondial de Șah Școlar, care s-a desfășurat la Iași, unde au participat peste 550 de elevi din 41 de țări și la care România a obținut 1 medalie de aur, 1 medalie de argint și 4 medalii de bronz. Miruna este de șase ori campioană națională la șah.
- ȘTEFAN-RĂZVAN BĂLĂUCĂ, clasa a XI-a, Colegiul National „Mihai Eminescu” din Botoșani, medalie de aur la ediția a XI-a a Olimpiadei Internaționale de Științe ale Pământului, desfășurată la Nisa, în perioada 21-30 august 2017. Tot în 2017, Ștefan a obținut medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Lingvistică, desfășurată al Dublin, în Irlanda și deține, ăână în prezent, 5 medalii la olimpiade internaționale: 3 de argint, 1 medalie de bronz și aceasta de aur.
- ALEXANDRU RUDI, clasa a X-a, Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, Chișinău, Republica Moldova, medalie de argint la Olimpiada Internațională de Matematică, desfășurată în perioada 16-23 iulie 2017, la Rio de Janeiro, Brazilia. La olimpiadă au participat 614 elevi din 112 țări. În anul școlar 2016-2017, Alexandru a obținut 4 medalii la olimpiade internaționale.
(Ionela-Cristina Răciu - Doxologia.ro)
Pentru mai multe detalii, puteți accesa site-ul evenimentului: www.ito2017.ro