M-am întâlnit cu Grigorie Pîjîn și cu Ștefan Apetrei și i-am felicitat pentru acest proiect, Caravana Noului Testament organizată pentru copiii și tinerii din satele Moldovei. 

Biserica nu este un club închis, Ea este deschisă către lume, este mărturisitoare prin credincioșii Ei. Dar ce pot mărturisi credincioșii dacă nu-și cunosc credința și „Scrisoarea de dragoste” primită de la Dumnezeu? Avem nevoie de cunoașterea cuvintelor Sfintei Scripturi pentru a ne vindeca. Cuvintele Scripturii sunt tămăduitoare. Boala duhovnicească survine atunci când mintea omului se îndepărtează de Dumnezeu[1]. Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie: „Mintea îndepărtată de Dumnezeu devine fie demonică, fie animalică”. Atunci când mintea omului se îndepărtează de Dumnezeu, devine demonică prin mândrie sau animalică prin senzualitate. Dar cum ținem mintea aproape de Dumnezeu? Prin cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu. 

Cum învățăm să citim Noul Testament, cum deprind copiii și tinerii această obișnuință terapeutică? Și prin participarea la Caravana ASCOR. Este o ocazie pentru a primi hrană curată pentru suflet și minte, hrana care are vitaminele Vieții veșnice. Apoi, după ce o experimentăm noi înșine mai întâi, îi invităm și pe cei de aproape ai noștri. Îi invităm cu aceleași cuvinte pe care le-a spus Filip prietenului său Natanael când l-a invitat să vină și să-L întâlnească pe Hristos: „Vino și vezi!” 

(Iulian Marcu)

[1] Mitropolitul Ierotei Vlahos