Conferința – Cum să găsim echilibrul între viața de familie și cea profesională

În data de 13 decembrie, la Iași, s-a desfășurat cea de-a doua conferință din cadrul Postului Nașterii Domnului, sub egida Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR). Aula Magna ,,Mihai Eminescu” a Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” a devenit din nou locația gazdă pentru cei care și-au exprimat dorința de a primi în inimile lor un cuvânt de folos. După dialogul purtat cu tinerii ortodocși din Moldova despre cum e cu putință să supraviețuiască în cetate, părintele Visarion Alexa vine, pentru a doua oară consecutiv, în orasul celor șapte coline. Tema abordată a fost una de actualitate și a răspuns multora dintre frământările celor adunați în sală. Grație sprijinului acordat de către echipa Doxologia, cei de acasă au putut fi la rândul lor alături părintelui și publicului de față.

Conferința a deputat cu rugăciunea Împărate ceresc rostită de tot suflul prezent, pentru ca la final, la invitația moderatorilor, Paul Samoilă și Sofia Nicoleta, audiența să se împărtășească de bucuria intonării primei strofe a colindei O, ce veste minunată!. Ca la toate întâlnirile de acest fel, confesiunile și cuvintele de învățătură au fost încununate de sesiunea de întrebări, dar și de lansarea cărții 7 cuvinte ale iubirii, un volum izvorât din dragostea tinerilor pe care părintele îi păstorește în capitala ce fierbe zi de zi și realizat pe baza dialogurilor de marți seara. Un plus pentru noi cu atît mai mult cu cât mare parte dintre tinerii care au luat parte la eveniment au dorit să ia cu ei nu doar un simplu cuvânt de rămas bun, ci și un zâmbet care pune pace în suflet, binecuvântare și câteva sfaturi care să reactualizeze în lumea de azi vechea scară a virtuților.

Astfel, din experiența sa de duhovnic așezat în parohia „Sfântul Nicolae” din cartierul Militari – o biserică mică situată între betoanele Bucureștilor, aparent neîncăpătoare pentru cei care îi trec pragul – părintele a vorbit pe rând despre complementaritatea care trebuie să existe între carieră și familie, soț și soție, apoi între copii și părinți, întrucât fiecare dintre noi aspirăm să fim buni familiști și buni profesioniști. Totodată, inevitabilul de a atinge puncte critice s-a produs, având în vedere că nimeni nu poate învăța ceea ce este tangibil dacă doar își va mângâia timpanele cu teorii preluate din formatul clasic, pe hârtie. Vârful discuției a fost reprezentat de logica deficitară pe care o au tinerii și adulții deopotrivă atunci când cârma deciziilor privitoare la căsătorie, la nașterea de prunci și la a face din profesie vocație este controlată de alte forțe exterioare. Când ei înșiși nu-și mai pun problema unei responsabilizări față de celălalt. Când sentimentele iau locul rațiunii și exclud cu desăvârșire credința că și ei pot avea un umăr pe care să se sprijine. O reflexie intimă, lipsită de manifestări violente și mentalități de victimă. În acest caz, soluția nu poate veni vertical decât dacă, la un loc, se adună eforturi mici și mari. Părinții au nevoie de înțelepciunea de a-și asculta proprii copii, pentru ca laolaltă să se bizuie pe îndemnurile unui duhovnic comun. Rolul său este unul vital dacă luăm în considerare darul de a-și ghida ucenicii către asumare și echilibru, valori atât de necesare în traiul cotidian, fie că vorbim de cel familial sau de cel de la muncă.

Spre sfârșit, având deja un fundament solid, participanții au avut posibilitatea de a medita asupra unei recuperări. Părintele ne învață că e nevoie să fim conștienți de importanța deținerii unui proiect de viață, de menirea școlii și de prețiozitatea educației. Nicio relație nu poate fi statornică dacă nu există reciprocitate, reguli bine stabilite și un liber arbitru acceptat și respectat în fiecare dintre noi. Veșnicia nu se clădește pe ego, nu încolțește acolo unde există disocieri, ci se așterne pe o cale pe care omul pășește pentru a-L întâlni pe Dumnezeu. Orice aruncare de zaruri este una fatidică atunci când nu reușim să vedem iubirea ca legământ suprem al ființei. E nevoie de avânt, dar mai cu seamă, de prudență.

Cu speranța că măcar o parte ne vom fi găsit alinare în mărturisirile serii, să ne îndreptăm mintea și inima spre linia orizontului, pentru ca în scurt timp să putem striga cu toții: Hristos Se naște, măriți-L!/Hristos din Ceruri, întâmpinați-L!/Hristos pe Pământ, înălțați-vă!/Cântați Domnului tot Pământul. Și cu veselie, lăudați-L popoare/Că S-a preamărit. Amin!

(Onu Georgiana)