În calitate de ascorean, m-am întrebat, care este înrâurirea/impactul lucrării studenților ASCOR în activitățile Bisericii, pe termen lung (în plan local - comunitar, național - ca generație și chiar internațional)? Am constatat la Iași dar și în cadrul filialelor din țară o implicare frumoasă a tinerilor, mai ales în plan social și cultural, o implicare dezinteresată în care se pune mult suflet, de cele mai multe ori în virtutea prieteniei, alte ori în numele unor idealuri de credință, dar fără a gândi o viziune mai largă a lucrurilor.

Această lucrare dacă nu este înrădăcinată în gândirea sfinților părinți ai Bisericii, devine inerțială și fără o creștere care să ducă la roade bogate. ”Să nu fiți ca unii care aveți râvnă pentru Dumnezeu dar nu aveți cunoaștere/înțelepciune”, ne spune sfântul Apostol Pavel. Din această pricină avem nevoie de întâlniri între filiale și de experiența îndrumătorilor noștri. Reformulând întrebarea: voluntarii sunt inimoși și muncesc mult și dezinteresat, însă, este acest lucru suficient pentru a-i invita pe tineri spre Hristos și pentru a le propune soluții reale la provocările cu care se confruntă astăzi, în anul 2024? Recent a avut loc Consfătuirea Națională ASCOR, la care au luat parte reprezentanții celor 19 filiale ASCOR din țară și îndrumătorii lor. Dincolo de problemele statutar-administrative, am discutat între noi, despre numeroasele provocări cu care se confruntă generația tânără, temă care se regăsește în centrul preocupărilor noastre atât acasă la Iași, cât și la astfel de întâlniri.

Luând parte în ultimii patru ani la fiecare întâlnire națională ASCOR și bucurându-mă de întâlnirile cu tinerii din celelalte Centre Universitare din țară, îmi exprim câteva gânduri care nădăjduiesc să fie de folos pentru tinerii din asociațiile de tineret ale Bisericii.

Am o singură dorință arzătoare

Am învățat să nu aștept să se schimbe cei din jur. Începutul stă în schimbarea mea, după cum ne spune Sfântul Sofronie Saharov: „Am o singură dorință arzătoare: să schimb toată lumea schimbând un singur om: pe mine însumi”.

Am învățat că este foarte importantă formarea studenților care au primit binecuvântarea de a fi coordonatori ASCOR, dar și a voluntarilor. Pentru a reuși avem nevoie de echipă. Dacă vrei să mergi repede, mergi singur. Dacă vrei să mergi departe, mergi împreună cu alții. ASCOR este o școală în care studenții, dincolo de studiile de la Universitate, se cunosc pe ei înșiși, învață compasiunea față de cel neajutorat, învață să-și mărturisească credința chiar și în locurile unde oamenii sunt indiferenți, neștiutori sau ostili, învață răbdarea dar și ce înseamnă comuniunea.

„Ferește-te de rău și fă bine!”

În această școală a asociației noastre, am învățat că unitatea dintre noi este esențială, greu de realizat, dar posibilă, când ținta e Hristos. ”Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis”[1]. Unitatea dintre noi în Biserică este deja o mărturisire de credință. Biserica este locul cel mai potrivit de întâlnire al oamenilor între ei, în jurul lui Hristos. Aceste întâlniri ne ajută pe noi creștinii, să ne recunoaște membrii ai aceluiași corp al Bisericii, pregătindu-ne întâlnirea din Împărăția lui Dumnezeu. Este imposibil să ducem „lupta cea bună” și „să ne ferim de rău, urmând pacea” dacă nu există unitate.

Am învățat că diversitatea harurilor, întocmai ca și a membrelor aceluiași corp, permite o complementaritate a diferitelor funcții exersate în sânul acestei prietenii numite ASCOR. Am înțeles că o comunitate nu poate fi unită cu adevărat decât în Hristos și că, doar atunci când ne apropiem cu adevărat de Hristos, ne putem apropia în chip real și unii de alții. Am auzit adesea de la îndrumătorul nostru, de la părintele Nicodim, că este fundamentală unirea cu Dumnezeu mai întâi. Că: „nu poți să-i iubești pe cei din jur dacă nu-L iubești mai întâi pe Dumnezeu. Că, cel ce este fidel lui Dumnezeu, va fi fidel și soției și soțului, și unui ideal sau unor principii de viață. Cel ce-L trădează pe Dumnezeu îl va trăda și pe prietenul său. Că, cel ce știe să vorbească cu Dumnezeu va putea să dialogheze real și cu aproapele său. Că, cel ce știe să-L asculte pe Dumnezeu poate să-l asculte și pe cel de lângă el, iar cel ce nu-l aude pe cel de lângă el, nu-L poate auzi nici pe Dumnezeu.”

Unitatea e posibilă dacă ne smerim

Am învățat că nu se poate realiza unitatea dintre noi decât dacă ne smerim, dacă renunțăm la noi înșine, făcându-i loc și celuilalt. Am înțeles că cel ce lucrează împotriva unității, că cel ce promovează dezbinarea, prin cuvânt sau prin faptă, luptă împotriva Duhului Sfânt.

Am înțeles că viața creștină este bucurie. Credința noastră creștină este „izvor de bucurie” pentru că Ortodoxia este „religia bucuriei”. Domnul nostru Iisus Hristos le-a spus ucenicilor Săi: „Acestea vi le spun ca bucuria Mea să fie întru voi și ca bucuria voastră să fie deplină” [2] Oricare ar fi motivul întristării creștinului, acesta este de la draci, ne spune părintele Arsenie Papacioc.

Am mai învățat că nu poți fi creștin adevărat dacă nu ești și mărturisitor al credinței tale. Creștinul nu se rușinează de credința lui, ci își dorește s-o facă cunoscută tuturor, până la marginile pământului, pentru că această credință este dătătoare de sens și de viață. Lumina nu se ține sub obroc.

Generațiile se schimbă și provocările îmbracă forme noi, însă Hristos, rămâne mereu același. Hristos ne cheamă mereu să mărturisim Calea, Adevărul și Viața în lumea în care trăim. Personal, acum la final de mandat, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această șansă ce mi s-a oferit, de a învăța în școala Bisericii și de a mărturisi credința, după puterea mea, prin activitățile pe care le-am organizat împreună cu colegii mei. La Consfătuirile naționale, venim cu experiența noastră dar mai ales cu ceea ce suntem noi înșine și cu ceea ce am trăit din credința pe care o promovăm.

„Unde lipsește cârmuirea, poporul cade”. Despre îndrumătorii noștri

Avem nevoie de experiența celor care acompaniază tinerii în calitatea lor de îndrumători. Este nevoie de grădinari pricepuți care să ne ajute să cultivăm cele frumoase ale tinereții, de sfătuitorii noștri, pentru că: „unde lipsește cârmuirea, poporul cade; izbăvirea stă în mulțimea sfătuirii”[3] Alături de preoții noștri, mulți dintre ei foști ascoreni, am încercat să-i implicăm pe tineri în activități, să-i ajutăm în anii cât au stat la studii, departe de casă să se familiarizeze cu Biserica și să se apropie de Dumnezeu. Biserica este un organism, un corp care crește odată cu fiecare părticică a Ei în funcție de cum își împlinește rolul fiecare membru. Tineretul este o categorie socială care trebuie cucerită. Comunitățile rurale îmbătrânesc iar generațiile tinere pleacă. Prioritatea lucrării noastre dar și a misiunii Bisericii este, primirea celuilalt. Prioritatea sunt ceilalți.

Am speranța că, „după ce se gată studenția”, cei ce au activat în asociația noastră vor ajuta la deschiderea porților de intrare în viața parohiei pentru cei ce sunt în căutare, acolo unde se vor stabili. Modul și calitatea primirii noilor veniți, este un element determinant în (re)descoperirea lui Hristos și a Bisericii. Parohia, este locul unde este trăită experiența întâlnirii cu Dumnezeu dar cei noi au nevoie să fie invitați și să fie bine primiți în biserică.

Binele se construiește cu efort

În ASCOR am trăit momente de un dinamism veritabil, dificultăți, conflicte, bucurii, așteptări, dezamăgiri; aici am căutat, împreună cu colegii mei, de multe ori „ciocnindu-ne” unii de alții, modul cel mai potrivit de a împlini misiunea ce ne-a fost încredințată: mărturisirea și promovarea valorilor creștine în mediul universitar, în rândul celor câteva zeci de mii de studenți. Ne-am străduit, întotdeauna cu binecuvântare, să le oferim studenților posibilitatea de a se integra în Biserică. Nu a fost întotdeauna ușor. O persoana oricât de urâcioasă și păcătoasă ar fi, este unul din motivele pentru care s-a întrupat Hristos. Dacă nu reușim să iubim o persoană ca aceasta, care ne rănește, care ne face greutăți, care ne urăște chiar, o persoană ca aceasta pentru care Hristos S-a întrupat, dacă nu o putem accepta și îmbrățișa, înseamnă că nu iubim cu dragostea lui Hristos.

Am auzit multe istorisiri despre lucrarea ASCOR din anii 90, când tinerii de la Iași, erau călăuziți și inspirați de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci mitropolit la Iași. Am încercat să-i imităm pe cei de dinaintea noastră. Lucrarea este continuată la fel de frumos și acum, prin sprijinul Părintelui Mitropolit Teofan, chiar dacă vremurile sunt diferite. Dacă îndrumătorii noștri sunt preocupați cu adevărat de problemele noastre, ale tinerilor, oferindu-ne binecuvântare dar totodată și încredere și libertate, atunci ASCOR-ul își va împlini vocația și în anii ce vor urma. 

Nădăjduim ca toți tinerii care au trecut prin școala ASCOR să ducă în parohiile lor, acolo unde îi va rândui viața, ceea ce au învățat la Iași în perioada studenției.

Președinte ASCOR Iași,

Iulian Tomeac

[1] Ioan 17, 21

[2] (Ioan 15, 11).

[3] Pildele lui Solomon 11,14.