6000 de tineri cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani vor fi prezenți în aceste zile (1-4 septembrie) la Iași pentru a participa la Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocși din întreaga lume, ediţia 2017. Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc în această seară, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, a unui sobor numeros de ierarhi și preoți și a tuturor delegațiilor din străinătate și din România.
În această seară, 1 septembrie 2017, a avut loc în Grădina Palas din Iași festivitatea de deschidere a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocşi (ITO). Manifestarea a debutat cu o slujbă de Te Deum, după care a fost intonat imnul național și au fost prezentate delegațiile participante. Fiecare dintre delegații a fost reprezentată de trei tineri îmbrăcați în costume populare, care au ținut în mâini steagul ITO, steagul țării din care vin și steagul eparhiei.
Moderatorii festivității de deschidere - jurnalistul Daniel Buzdugan și Roxana Chebac - au făcut o prezentare succintă a fiecărei delegații, după care a urmat cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Aprinderea torței ce va fi menținută pe tot parcursul Întâlnirii de la Iași a avut loc în prezența Gărzii de onoare. În continuare, a fost intonat imnul ITO 2017 de către tinerii ce au contribuit la realizarea lui, după care au avut loc discursurile oficialităților locale și ale reprezentanților instituțiilor partenere în organizarea evenimentului. Festivitatea s-a încheiat cu un concert susținut de grupuri de tineri din Iași și cu rostirea rugăciunilor de seară.
ITO 2017 se încadrează în seria evenimentelor organizate la Baia Mare în 2013 și 2014, Cluj 2015 și București 2016 cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Crearea cadrului în care tinerii să poată găsi modele și trăi experiențe formatoare care să-i apropie de Biserică prin împărtășirea valorilor creștin ortodoxe și încurajarea dialogului dintre grupurile de tineret din țară și străinătate reprezintă scopul întâlnirii.
(Tudorel Rusu - Doxologia.ro)
Pentru mai multe detalii, puteți accesa site-ul evenimentului: www.ito2017.ro