Adunarea Generală ASCOR,  24.03.2024

─ Ce este ASCOR-ul?

Este o lucrare în Biserică, este comuniune. Pentru mulți tineri este o șansă de a cunoaște Adevărul, este o oportunitate pentru a ne exersa și cultiva darurile fără riscuri mari atunci când greșim. ASCOR-ul este o școală și cred că, fiecare dintre cei care sunteți invitați aici, sunteți invitați de Dumnezeu. Zilele trecute vorbeam cu cineva care se plângea că este foarte singur. 

─ Sunt foarte singur, nu am cu cine comunica, Dumnezeu m-a uitat etc. 

Ascultând și analizând situația mai atent, am descoperit o persoană foarte preocupată de nefericirea proprie, care nu se prea gândea la ceilalți, care n-a prea oferit la viața ei. Vrem să primim, dar noi nu oferim nimic, nu suntem atenți la ceilalți. Nu suntem interesați de oamenii pe care i-a așezat Dumnezeu lângă noi dar am vrea ca ceilalți să se intereseze de noi, să ne acorde atenție și suntem supărați când nu se întâmplă asta. Trec anii, oamenii suferă și nu realizează că egoismul lor, care câteodată este o neputință, nu neapărat o răutate, îi însingurează și le aduce această suferință.

Calitatea vieții este determinată (și) de calitatea relațiilor noastre

─ Nu pot comunica, nu pot să mă deschid, începe să-mi fie frică de lume.

─ Da, dar poți schimba asta.

Sunt și studii care arată faptul că indicatorul de calitate al vieți este determinat de calitatea relațiilor noastre. Oamenii care au reușit, duhovnicește dar chiar și în plan material, sunt cei care s-au concentrat pe relație, care au trăit în comuniune cu cei apropiați. Aceasta este Biserica, comuniune cu cei ce cred în Dumnezeu. Starea de împlinire vine din relațiile bune cu oamenii, cu Dumnezeu și cu sine. Această comuniune nu se poate cultiva în izolare.

Deci, ASCOR este o șansă, o agora în care aveți ocazia să cunoașteți oameni ce au aceleași valori cu ale voastre, dar să vă cunoașteți și pe voi înșivă, pentru că atunci când lucrați în echipă, vă cunoașteți foarte bine și pe voi înșivă dar și limitele voastre.

Într-o mănăstire, în obște, îmi văd limitele în dialog cu ceilalți, în raport cu ceilalți, lucrând cu frații. De aceea este de folos viețuirea în obște și nu izolat. Asta, cel puțin în anii de formare. Viața însingurată, pustnicească este o excepție și are riscuri. Obștea îți oferă posibilitatea de a te cunoaște. Mă cunosc pe mine în dialog cu celălalt și-l las și pe celălalt să mă cunoască. În comunitate îmi descopăr harismele, darurile pe care le-a așezat Dumnezeu în mine, și-l ajut și pe fratele meu să le descopere pe ale lui. ASCOR-ul, pe care îl observ de câțiva ani de zile, este o mare binecuvântare pentru vremurile acestea. 

Dincolo de ceea ce oferă pentru formarea personală a fiecăruia, are și o lucrare misionară importantă. Prin voi, Hristos este mărturisit în locuri în care preotul nu ajunge întotdeauna. Este o formă foarte dinamică, elastică, de a duce Cuvântul lui Dumnezeu acolo unde preotul nu este primit sau nu reușește să ajungă: în Universitate, în sala de curs, în stația de tramvai, în camerele de cămin, prin colinde în diferite instituții etc. Tinerii de la ASCOR, au avut în ultimii treizeci și ceva de ani și au și acum, în mod natural, o lucrare foarte importantă în societatea românească, chiar dacă nu se vede întotdeauna. Au avut o influență bună mai ales în familiile lor. S-ar putea descrie mulțime de situații cu care s-au confruntat studenții ajunși acasă în vacanță sau în timpul posturilor. 

─ Nu mai posti măi mamă, că trebuie să înveți și nu mai ești în stare dacă nu mănânci.

─ Dar este postul Crăciunului mamă, vreau să mă împărtășesc.

 ─ Te rog frumos, asta este carne de pui, e de post, are aripi, zboară, nu e carne, e pui. Eu pentru tine l-am pregătit, eu pentru tine mă zbat măi mamă dar nu apreciezi.

Când se întorc studenții la Iași, după Postul Paștelui sau al Crăciunului, povestesc întâmplări de pe acasă. 

─ Am făcut cu maică-mea un pact: ea să mă lase să postesc în Săptămâna Patimilor iar eu să mănânc tot ce dorește ea în Săptămâna Luminată.

─ Și, ce-a ieșit din treaba asta, întreabă o colegă.

─ A ieșit pe dos. Pentru mine a fost o Săptămână Luminată în ultima săptămână din post și a fost o Săptămâna a Patimilor în Săptămâna Luminată când a trebuit să mănânc tot ce mi-a dat maică-mea, ca să fie pace. M-a îndopat ca pe un curcan. 

Atitudinea studenților, mărturia lor în casa lor a făcut pe mulți părinți și chiar bunici să înțeleagă credința, să-L cunoască pe Dumnezeu. Lucrarea pe care o faceți o să se vadă în timp și în mod plenar la Judecata de Apoi. Atunci o să vedem cum au rodit faptele noastre, bune sau rele, dar sper să fie bune. 

După roada lor îi veți cunoaște pe ei!

V-am povestit cu ani în urmă, cum părintele Iustin de la Oașa, fost președinte al ASCOR Timișoara, a avut pe când era student, o dispută în Consiliul Director, legată de postarea unor afișe prin oraș. Să pună sau nu afișe prin oraș pentru a anunța o conferință cu părintele Teofil Pârâian? El era pentru afișe dar mulți erau pentru o promovare discretă a evenimentul.

─ Să organizăm întâlnirea fără tam-tam, să fim discreți. Se află și așa, de la om la om. Studenții se anunță între ei, au spus cei mai mulți din Consiliu, în virtutea smereniei.

S-a votat în Consiliu să nu se posteze afișe pentru a anunța conferința. El a luat niște afișe și singur le-a pus prin stațiile de autobuz din Timișoara.

Twenty years after,  știți, ca în romanul lui Alexandru Dumas.

─ Spovedeam la mănăstire, povestea părintele Iustin și o doamnă a venit și ea pentru un sfat și pentru o dezlegare. Stând de vorbă îmi spune că de fapt ea este o convertită și că viața ei s-a schimbat radical pe când era studentă. 

─ Cum ai venit la Dumnezeu? Cum s-a întâmplat să te apropii de Biserică? 

─ Ei! S-a întâmplat acum vreo 20 de ani. Eram studentă la Timișoara și treceam printr-o perioadă foarte tulbure. Afară ploua, eu umblam pe străzi  în pragul deznădejdii și nu mai știam încotro să o mai apuc de supărare. În clipele acelea a trecut un autobuz și am văzut la lumina farurilor un afiș pe sticla de la stația de așteptare. „Conferință ASCOR. Invitat părintele Teofil Pârâian.” Am reținut locația, sala unde se ținea întâlnirea de la Universitate și m-am dus acolo. Dumnezeu m-a pescuit în acest fel, de pe stradă, din ploaie, din gândurile mele negre... m-a aruncat într-o sală unde erau tineri, studenți și părintele Teofil, un om optimist și astfel am recăpătat curajul vieții. 

─ În ce stație ai văzut afișul și la ce dată? întreabă părintele Iustin.

─ Păi în anul cutare, data cutare, pe strada cutare.

─ Eiii! Eu am pus afișul acela! i-a spus doamnei. Colegii nu prea au fost de acord cu acele afișe dar uite că au fost de folos.

M-am bucurat să aud această întâmplare de la Părintele Iustin. Roadele faptelor noastre se vor înțelege deplin doar la Judecată. Când suntem bine intenționați, când dăm deoparte egoul, când facem lucrurile cu binecuvântare, suntem în Duhul lui Dumnezeu și harul lui Dumnezeu lucrează în viața noastră. Atunci fapta bună vine firesc, mărturisirea lui Dumnezeu vine firesc, face parte din viața noastră. Se zice că trebuie să mărturisim Adevărul în toată vremea. Dacă este nevoie, chiar și cu cuvântul. Adică viața noastră, fără cuvinte, deja să vorbească despre Dumnezeu. Și un om care s-a eliberat de moartea din el, de neputințele din el, de incapacitatea de a lăsa pe Dumnezeu să se manifeste prin El, s-a scuturat de imobilitatea din el, omul acesta dobândește libertatea mărturisirii. Acum suntem în Postul Mare. Suntem într-o perioadă de trezvie mai accentuată în care încercăm să intensificăm lucrarea harului. Diavolul este rece și rigid, este împietrit, este întunecat. Omul care se apropie de sfințenie este cald, este luminos, este maleabil, se mișcă, mărturisește, zâmbește... este optimist, nu se teme! Omul care ajunge să se asemene lui Dumnezeu și sfinților este un om care prin viața lui, îl mărturisește pe Dumnezeu și asta faceți și voi. De asta trebuie să fiți atenți, să nu smintiți, să nu vă puneți pe Facebook fotografii care sunt nepotrivite. Lumea vă cunoaște și spune: „păi, aceștia sunt ai Bisericii și uite ce fac!”. 

Nu căutăm succesul, ci Adevărul!

Cum spuneam, ASCOR-ul este o școală în care învățăm să oferim și să mărturisim. Oferind, Dumnezeu nu va rămâne dator și oamenii care au fost încurajați sau ajutați de voi, nu rămân datori. Fapta bună aduce cunoscuți și prieteni. Fără să ne gândim la aceasta, câștigăm o mulțime de prieteni. În seara asta, acum, l-am cunoscut pe Mihai. Pe Ecaterina o știu de când lumea, pe Ioana nu mai zic, pe Anda la fel, că are gura mare și n-ai cum să n-o ții minte, pe Silviu... și așa mai departe. 

Toate conexiunile astea pe care le facem între noi în Biserică, se pot transforma cu timpul în prietenii frumoase. Relația dintre noi este nevoie să fie o relație fraternă, sinceră, deschisă, pentru că altfel, aceste relații, dacă sunt artificiale, false, corecte politic, diplomatice, nu rezistă la testul morții. Când trecem în partea cealaltă, dacă nu este iubire între oameni, nu rămâne nimic. Lucrurile pe care vi le spun sunt esențiale și se învață odată cu viața. Cei care au trecut puțin prin viață vorbesc din cicatrice cum se zice, adică nu din cărți și din teorie. Lumea caută succesul în loc să caute Adevărul. Eram în mașină și cineva vorbea la radio despre oameni care  au succes în afaceri. Se vorbește foarte mult despre bani și lumea ajunge să creadă că banii sunt totul. Duminica trecută am ascultat Evanghelia în care se vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu și despre cum să adunăm comoară în Cer unde moliile și rugina nu o mănâncă și de unde hoții nu o prădă. Ieșim de la biserică și-i auzim pe oameni vorbind despre comoară pe pământ; cum să avem bani, cum să facem afaceri, cum să câștigăm, cum să avem succes? Dar unul dintre cei ce vorbeau se întreba: „Ești oare om de succes? dacă toată ziua alergi cu mașina dintr-o parte în alta, grăbit și nu mai ai timp de familia ta?  Nu ești! Ești om de succes, dacă  nu ai timp să te joci cu copiii și să iei cina liniștit în familie? Nu ești. Ești om de succes dacă ești în permanență cu telefonul în mână și dacă îți aduci documentele de la serviciu, acasă, dacă nu poți vedea un film bun cu ai tăi, dacă nu-ți poți permite o vacanță liniștită? Nu ești un om de succes, chiar dacă ai mulți bani”.  

Ei, în ASCOR învățăm și să ne organizăm viața! Este esențial să ne organizăm bine viața, pe principii corecte. În viața de familie, la fel, trebuie să existe legi, trebuie să existe principii foarte clare care să favorizeze o viață echilibrată, o educație bună pentru copii, o creștere duhovnicească. Raiul este rânduială, Biserica este rânduială. Unde nu sunt legi, este dezordine! Avem nevoie de un program de viață așezat pe rânduială: somn la vreme, rugăciune, lectură, fapta cea bună și bucuria de a dărui, toate acestea fac viața frumoasă. 

Dumnezeu nu aruncă generații la întâmplare în istorie

ASCOR-ul a crescut, are o tradiție și aici binele se poate face organizat, cu binecuvântare și după modelul celor dinainte! „Nu este bine, un bine care nu este și bine făcut!” Aveți activitate în penitenciar, la casele pentru copii orfani, aveți pelerinaje, seri duhovnicești, colinde la Crăciun, Caravana prin sate. Este o șansă foarte mare.

Ce să vă mai spun?! În câteva luni, cei din Consiliul Director veți preda ștafeta. Până în toamnă puteți să mai formați câțiva oameni, să inițiați câțiva ucenici. Nu există generații spontanee, nu apare nimeni gata pregătit și inițiat în lucrarea Bisericii dacă nu a fost ucenicul cuiva. Nu are cum! Dacă nu ai învățat de la cineva mai bun, dacă nu ai furat de la cei mai experimentați decât tine, nu ai de unde să știi! Ești la medicină, ucenicul unui doctor, mare chirurg să spunem, sau ești discipolul unui mare profesor, sau al unui violonist, atunci vei progresa foarte repede. La fel se întâmplă și în Biserică, și în viața duhovnicească și în administrație și în orice. Avem nevoie de maeștri. Dacă nu avem statornicie pentru a învăța de la cineva până la capăt, dacă încercăm doar să ne afirmăm repede, fără răbdare și fără modele, vom deveni niște mediocri. În mănăstire se vorbește despre dezrădăcinați. Cel care nu are statornicie și se mută dintr-o mănăstire în alta se aseamănă unui pom care este scos dintr-o grădină și mutat în alt loc. Când să se prindă rădăcinile mai bine, se duce în altă parte și tot așa. Ajunge pom fără roadă și cu timpul se va și usca dacă nu este îngrijit de cineva care știe meșteșugul pomilor. În schimb, o persoană statornică va înflori și va rodi. În monahism, statornicia are și rolul de a te obișnui cu ceea ce se află primprejur pentru a putea să te întorci spre lumea interioară. 

Când lumea exterioară în care trăiești este foarte cunoscută, nu mai ești interesat de ea și atunci te întorci cu mai multă ușurință către sinele tău interior. De obicei omul nu se prea întoarce spre el, să se cunoască pe sine, decât dacă se îmbolnăvește sau, Doamne ferește, ajunge să fie închis, cum s-a întâmplat cu cei din temnițele comuniste. Sau, dacă este un om foarte înțelept, care știe să-și facă un program bun, să își acorde timp sieși pentru a se cunoaște, pentru a-L întâlni pe Dumnezeu. De multe ori jucăm la dublu. În loc să înțelegem ce vrea sufletul nostru, ce așteaptă sufletul de la noi, noi ne luăm după duhul lumii și ne fugărim dintr-o parte în alta căutând slava lumii și nu mai avem timp să ne ascultăm inima și adâncurile și să aflăm ce plan are Dumnezeu cu noi. Cum mă realizez eu, ca om, cum mă împlinesc eu ca și chip al lui Dumnezeu? Ce ar trebui să fac? Nu reușesc să aud glasul lui Dumnezeu, nu reușesc să mă cunosc!? Trăiesc o viață schizofrenică, dublă. Poți fi bogat, să ai funcții, să fii cunoscut, dar să fii nefericit, dacă nu ești în concordanță cu inima ta, cu glasul lui Dumnezeu din tine. Pentru a ne regăsi, avem nevoie de liniște. Când apa este tulburată, în lac sau în râu, nu-i poți vedea adâncurile; când apa se liniștește, vezi algele, pietrele, peștii, vezi adâncurile. Când sufletul este agitat nu-i vezi adâncurile, dar dacă te liniștești, te aduni, te rogi, stai fără telefon, fără interacțiuni, începi să te vezi, să te cunoști. Cred că această cunoaștere de sine, această întâlnire cu sine se realizează mai ușor în mănăstire. Am reîntâlnit de curând un coleg, un preot cu șapte copii și l-am întrebat: 

─ Dacă ai fi din nou la 20 de ani, ai mai da la Teologie? Și el mi-a zis foarte rapid: 

─ M-aș face monah!

─ Da! Ei, dar ai copii, ai soției, ai casă... Ai o viață împlinită.

─ Da, dar m-am chinuit foarte tare. Construcții, copii bolnavi, lipsuri.  Părintele Justin Pârvu mi-a spus de două ori să mă fac monah și am ezitat. Cu timpul mi-am dat seama că monahismul ar fi fost calea cea mai potrivită pentru mine. Ar fi fost mult mai bine pentru sufletul meu, aș fi trăit viața mai intens, mai frumos și mai adânc dacă aș fi ascultat. Dacă ar fi să fiu tânăr din nou, monah m-aș face, fără ezitare.

─ Ei, de-acuma nu mai ai ce face, i-am zis compătimindu-l sau încurajându-l, nu mai știu nici eu. 

Omul trăiește o dimensiune a singurătății, a vieții monahale chiar dacă este căsătorit. Căsătoriți fiind, viețile soților nu se suprapun perfect, au destule lucruri care sunt înțelese și trăite diferit. Astfel, trăiesc fiecare o legătură personală și unică cu Dumnezeu. „Nimeni nu știe cele ale omului, decât numai Dumnezeu și duhul omului”, ne spune Sfântul Apostol Pavel într-o epistolă.

Nimeni nu știe cele ale omului! Deci eu mă cunosc pe mine, Dumnezeu mă cunoaște pe mine și doar cu Dumnezeu pot avea o sinceritate perfectă, doar cu El pot să trăiesc relația personală desăvârșită. Doamne miluește-ne pe noi! Să vă ajute Dumnezeu și Maica Domnului să vă aflați darurile, să le așezați în lucrare, să vă cunoașteți pe voi înșine și între voi... Să fiți oameni vii și mărturisitori. Să nu fiți autiști! Să știți că sunt și oameni așa, autiști. Vorbești cu ei dar parcă sunt absenți. Putem fi absenți și din viața noastră.  L-a întrebat un reporter pe un tânăr: -  În ce an a avut loc revoluția de la 1989? Și el a răspuns:

─ În anul 1907. 

Doamne ajută-ne să nu ratăm prezentul, să fim prezenți și în viața noastră, și în viața celor dragi, și în Biserică și în Rai!

Mulțumesc mult pentru invitație!

ⁱ Pr. Arhim. Nicodim Petre este Consilierul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor și îndrumător al ASCOR Iași.