În Iași, aerul iernii e când blând, când tăios zilele astea, iar pașii grăbiți animă bulevardele. Unii vin osteniți de la un curs terminat târziu, alții de la muncă, iar alții se îndreaptă spre o cafenea, la o întâlnire stabilită în grabă. Dacă privești cu atenție, dincolo de aburul cafelelor, pe rafturi a apărut deja un decor aproape ludic: o invazie de pluș roz, inimi și flori care încearcă să dea o formă vizibilă celui mai imaterial sentiment: iubirea.
S-a vorbit enorm despre ea. Generații la rând au umplut biblioteci întregi, au cântat-o și i-au dedicat simfonii, dar, cu toate astea, iubirea rămâne marea taină a vieții. Poate pentru că e imposibil să înghesui nemărginitul într-o simplă definiție. Fără o trăire autentică în spate, cuvintele rămân seci, lipsite de acea strălucire care te împlinește. Când iubești, simți cum sufletul își dă jos rucsacul plin de greutatea grijilor pământești și devine, în sfârșit, ușor ca o aripă. Iar aripa asta nu e un ,,accesoriu” rezervat doar celor care se țin de mână prin parcuri, ea începe să crească în inima oricărui tânăr care înțelege, poate pentru prima dată, că o viață trăită doar pentru sine e un drum închis, fără bucurii reale. Fie că e vorba de prieteniile sincere, de recunoștința față de părinți și bunici sau de dragostea romantică ce aspiră spre o familie, mecanismul e același: ieșirea din propriul egoism. Sfântul Apostol Pavel a spus-o atât de simplu și frumos: dragostea ,,nu caută ale sale”.
Nu zburăm singuri spre Cer, ci ne ridicăm unii pe alții. Astfel, atunci când această dragoste este asumată pe deplin de ambele inimi, cei doi devin asemenea unei perechi de aripi ce îi poartă spre Veșnicie, spre acea Împărăție unde legea fundamentală este însăși Iubirea.
Protagonistul discret al acestei perioade este Sfântul Valentin. Înainte să devină un nume pe o felicitare, el a fost martir. A ales să căsătorească tineri creștini, sfidând ordinele imperiale și demonstrând, astfel, că unirea dintre două suflete în fața lui Dumnezeu este un act sacru, nu o simplă formalitate socială. El a protejat nu doar căsătoria, ci libertatea omului de a iubi, chiar și atunci când legile lumii erau reci și potrivnice. Prin însăși jertfa sa, Sfântul ne demonstrează că a împlini legea lui Hristos înseamnă tocmai acest curaj de a-ți asuma crucea celuilalt, fie că aperi libertatea cuiva într-o lume ostilă, fie că alegi să fii sprijinul necondiționat al omului de lângă tine.
În această viziune, orice faptă bună, orice gest de jertfă, poate o seară în care asculți grijile unui prieten, deși ești frânt de oboseală sau o rugăciune rostită pentru cineva drag, este o bătaie de aripă spre lumină. Să folosim aceste zile ca pe un prilej de a ne exersa ,,zborul”, purtând în inimi certitudinea că dragostea e singurul mod împlinitor de a trăi, iar veșnicia începe încă de pe aleile orașului. La finalul zilei, a iubi nu înseamnă să cauți emoții efemere, ci să ai curajul de a vedea chipul lui Dumnezeu oglindit în omul pe care îl întâlnești, simplu și onest, pe căile vieții tale.
Raluca Ciobanu, voluntar ASCOR Iași
