Un an universitar plin de activități, provocări și momente de suflet a ajuns la final. După multă implicare în proiecte frumoase, voluntariat, dialoguri, conferințe și inevitabilele examene de la facultate, familia ASCOR s-a reunit într-un loc liniștit și drag inimilor noastre. Am petrecut împreună trei zile pline de sens, învățături, joacă, rugăciune și voie bună, în Poiana Prieteniei de la Nemțișor.

Ziua I: Bucurie, prietenie, înțelegere

Prima zi a început cu drumul spre tabără. Îmbarcați în mașini, am pornit spre Nemțișor, cu bucurie și muzică de suflet. Nici nu am simțit când am ajuns la destinație, timpul a zburat fără să simțim deoarece râsetele și buna dispoziție au umplut ne-au însoțit la fiecare kilometru.

Ajunși în tabără, liniștea ne-a întâmpinat prima. O liniște pe care, poate, fiecare dintre noi o căuta. În mijlocul pădurii, tot ce se auzea era un vânticel suflând printre crengi, stropii de ploaie care sărutau pământul și păsările care ciripeau răzleț. Un colț de rai îmbrăcat în verde, unde mintea și sufletul se pot plimba în liniște.

După ce ne-am instalat fiecare, ne-am adunat în „sufrageria” noastră, ca o mare familie bucuroasă de revedere, dornică să-și cunoască și noii membrii. Am început cu câteva jocuri de cunoaștere, povești și discuții. 

Spre seară, ne-am retras în altarul de vară, să ne rugăm îmrepună pentru zile cu folos și să mulțumim că am ajuns cu bine aici. Parcă și natura se ruga cu noi și se bucura la auzul glasurilor noastre. Rugăciunea ne unește cel mai bine de fiecare dată, așă astfel de momente sunt de nelipsit în familia studenților. 

Seara s-a încheiat cu vizionarea filmului Daylight și o discuție pe marginea acestuia. Într-o atmosferă ca de cinema, am urmărit fiecare secvență, cu atenție și cu sufletul  la gură. Ce am învățat? Că speranța moare ultima, că până și în cele mai grele momente, un ultim strop de credință te ține viu, iar Dumnezeu are grijă să ne scoată la lumină. 

Ziua a II-a: Împreună dăm sens! 

Ne-am început dimineața în răcoarea pădurii, cu rugăciune și gând bun. Apoi am pornit într-o drumeție spre Schitul Vovidenia. Pe drum, am râs, am povestit, ne-am împrietenit și, fiecare în taină, a rostit o rugăciune. 

La schit ne-a întâmpinat Arhim. Mihail Daniliuc, pregătit să ne povestească despre istoria locului. Așezați cuminți în jurul părintelui, am ascultat povestirile sale despre schit, dar și despre scriitorul Mihail Sadoveanu și Mitropolitul Visarion Puiu, cel care a construit o casă nu departe de aici. 

În curtea casei cu cerdac, părintele ne-a povestit despre viața impresionantă și plină de încercări a lui Mihail Sadoveanu. Acesta și-a petrecut mult timp în casa de lângă schit, observând viața monahală și inspirându-se din aceasta, dar și din natura ce îl înconjura, pentru a scrie povești și romane pe care le cunoaștem foarte bine. Însă cel mai impresionant lucru rămâne relația acestuia cu mama sa, o adevărată eroină, care a făcut tot posibilul ca fiul ei să ajungă un om important. O femeie simplă, dar cu o inimă uriașă.

De la Schitul Vovidenia am pornit spre următoarea oprire, biserica Seminarului Teologic Neamț, unde se păstrează câteva părticele din moaștele Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul. Acolo, în răcoarea zidurilor sfinte, frumos pictate și lângă racla cu moaște, am rostit rugăciune și am mulțumit cum știm mai bine, cântând și zâmbind cu toată inima. 

Ultimul obiectiv al drumeției noastre a fost Mănăstirea Neamț, o adevărată comoară a Moldovei și un loc încărcat de duhovnicie și istorie. Ne-am închinat la sfintele moaște și la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Slujitorii mănăstirii ne-au primit cu căldură și cu brațele deschise, în timp ce ploaia se făcea simțită. Părintele de la muzeu ne-a îndemnat să fim răbdători în tot ce facem, să ne păstrăm credința, mai ales în aceste vremuri grele, să nu uităm cine suntem cu adevărat, să rămânem întru totul oameni și să găsim bucuria de a trăi simplu, în comuniune cu Dumnezeu. 

În liniștea serii, l-am avut alături pe Emanuel Buta, fost președinte ASCOR și un om de suflet al asociației. Am discutat despre încercările tinerilor de astăzi și ne-a provocat să ne gândim la soluții și la misiunea noastră: „Nu am venit să găsim ASCOR, ci să facem ASCOR”. Concluziile noastre: dacă vrem să facem lucruri mari, trebuie să avem curaj, să ieșim din zona noastră de confort și să ne înconjurăm de oameni de calitate, cu care putem construi ceva măreț și alături de care putem crește și învăța lucruri de folos. Așa că „dacă vrei să mergi repede, mergi singur. Dacă vrei să mergi departe, mergem împreună”. 

Seara s-a încheiat cu foc de tabără, cântece, rugăciune și voie bună. Ne-am așezat cu toții în jurul focului, am povestit, am dansat și am cântat. În sunetul lemnului trosnind și al acordurilor de chitară, lumea era mai liniștită. Totul era mai frumos și mai plin de sens…adică așa cum ar trebui să fie mereu. 

Ziua a III-a: Ne bucurăm că suntem o familie! 

Ultima zi de tabără ne-a adus în biserica din sat, la Sfânta Liturghie în cinstea Icoanei Maicii Domnului Prodromița și a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul. Am citit împreună Acatistul Sfintei Icoane, ne-am rugat în cadrul Sfintei Liturghii și am mulțumit pentru toate zilele petrecute împreună.

Întorși în tabără, am participat la ateliere de creație, olărit și pictură, unde ne-am pus la încercare talentele artistice, mai mari sau mai mici. După câteva momente de joacă, împinși de la spate de o furtună, ne-am adunat pentru tombola cu cărți. Fiecare a plecat acasă cu o carte primită în dar și cu un mesaj de suflet scris pe prima pagină. La final, am fost cu toții premiați cu o carte de convorbiri duhovnicești, un mesaj de mulțumire, o fotografie și…tort, pentru a celebra așa cum se cuvine finalul acestui an universitar plin de activități, dar și de amintiri frumoase.

Înainte de plecare, ne-am adunat pentru ultima dată în această formulă și am făcut o radiografie a anului ce s-a încheiat. Am revăzut fotografii de la activitățile la care am participat, ne-am amintit cu bucurie și nostalgie de fiecare moment, parcă trăind încă o dată tot ceea ce vedeam în imagini. Fiecare și-a împărtășit trăirile din ultimele zile, amintirile cele mai dragi, emoțiile și gândurile de final. S-au spus cuvinte de recunoștință, s-au împărțit zâmbete și, inevitabil, au curs câteva lacrimi, de bucurie, dar parcă și de regret că a durat mult prea puțin pentru cât de frumos a fost totul. 

Până să ne retragem fiecare la casa lui, am făcut un popas la Mănăstirea Bucium, pentru a-l sărbători pe părintele Nicodim, îndrumătorul și prietenul nostru,  și pentru a-l revedea încă o dată înainte de o binemeritată vacanță de vară. 

Gândurile de final

Tabăra familiei ASCOR la Nemțișor a însemnat nu doar o ocazie de a fi împreună, ci și un prilej și o bucurie de  a fi cu noi înșine, cu sfinții, cu Dumnezeu, toți în Poiana Prieteniei, pentru că în ASCOR învățăm să ne împrietenim cu Dumnezeu, cu noi și cu ceilalți. Ne-am liniștit sufletele, ne-am rugat, am petrecut timp cu sens și cu folos, departe de orice fel de agitație. Din Poiana Prieteniei nu poți pleca fără noi prieteni, fără amintiri, fără un zâmbet. 

Nu știm ce va urma, dar știm că familia ASCOR se va reuni cât de curând, în noul an universitar, în preajma Sfintei Parascheva. Urmează un alt an frumos pentru familia ASCOR. 

Prietenul nostru japonez, Kohhei, a lăsat și el un gând pentru noi toți: „Aceasta a fost prima mea experiență de a avea un eveniment de mai multe zile cu membrii ASCOR. Cu aceste activități ne-am consolidat unitatea și ne-am îmbunătățit abilitățile de a acționa în grup. Nu sunt încă botezat, dar membrii m-au tratat la fel ca pe ceilalți, indiferent de credința religioasă, pentru a ne cunoaște reciproc. Mă aștept ca această experiență din tabără să contribuie la dezvoltarea mea”.

Acolo unde sunt tineri studenți care iubesc, care se roagă, care caută, care îndrăznesc, care au curajul de a fi cu Dumnezeu, acolo este și familia ASCOR. Și atât timp cât ne vom strânge mâinile și vom merge împreună, Dumnezeu ne va rândui drumuri, oameni și locuri prin care să creștem frumos. Cu sens, cu curaj și cu nădejde. Așa că am venit, venim și vom veni să facem ASCOR! Așteptăm cât mai mulți tineri studenți în această familie numeroasă, în familia Bisericii! 

(Andreea Tănase, voluntar ASCOR Iași)