E toamnă, o toamnă care aduce cuvinte mai puţine şi lasă frunzele să vorbească mai mult...
În acest anotimp există frunze care nu cad, oricât de puterinc ar fi vântul, există clipe, oameni şi fapte care nu se uită chiar dacă uitarea este o lege a firii...
Aş pleca acolo unde se aude liniştea toamnei...
Pentru mine toamna este anotimpul în care totul se umple de ultima picătură de frumuseţe, momentul în care copacii se scutură de frunze iar timpul de oameni, o tăcere de frunze în care suflul îşi regăseşte propriul strigăt.
Toamna este cel mai desăvârşit pictor care ne face cadou frunzele galbene, ne oferă aceea oază de linişte în care Îl putem regăsi pe Dumnezeu, pentru că în fiecare anotimp respiră Dumnezeu; numai culorile diferă mereu.
Nimic nu poate mângâia sufletul mai tare decât frumuseţile naturii puse de Dumnezeu în jurul nostru. Să privim fiecare zi din viaţa noastră ca pe un dar, o binecuvâtare pentru a întâlni oameni cu experienţe noi, pentru a înfăptui lucruri minunate, pentru a simţi şi trăi frumosul.
Simplitatea lucrurilor aduce de cele mai multe ori satisfacţii în suflete; din acest motiv ca să ajungi la fericire nu ai nevoie de hartă ci de un suflet curat. Când Dumnezeu îţi dă pacea Lui, ai primit cel mai mare dar, aşa că umple-ţi viaţa cu mulţumirea că ceea ce ne dă Dumnezeu este mai bun decât ceea ce ne dorim noi.
Preţuieşte fiecare zi, pentru că este darul lui Dumnezeu pentru tine; de aceea să simţi o bucurie e semn că sufletul mai e încă aproape de Dumnezeu.
Toamna este o simfonie a permanenţei şi a schimbării.
Uneori e bine să te aşezi şi pur şi simplu să îţi asculţi sufletul şi să apreciezi frumuseţea din jurul tău. Oriunde este Dumnezeu este şi frumuseţe; de aceea e bine să lăsăm ceva frumos oriunde în urma noastră.
Cel mai frumos drum este acela care duce mereu spre Dumnezeu.
Toamna înseamnă vechi şi nou, înseamnă speranţă şi nostalgie, înseamnă emoţie....
Toamna înseamnă iubire. Iubirea lui Dumnezeu revărsată asupra noastră, care duce spre învierea fiecăruia dintre noi. Dacă frunzele galbene îmbrăţişează acum cu dragoste pământul pentru a-l încălzi, cu siguranţă la primăvară vor fi din nou pline de vigoare, verzi şi încântătoare. Aşa şi noi, lăsând iubirea lui Dumnezeu să ne cuprindă sufletele, Îl vom simţi cu adevărat pe Cel Înviat în cele mai adânci orizonturi ale fiinţei. Atunci când viaţa Lui va deveni însăşi viaţa noastră, indiferent de anotimp, vom fi mereu fericiţi.
Toamna ne îndeamnă aşadar la contemplaţie. Ne aduce aminte că drumul vieţii acesteia este atât de scurt. Cu toate acestea, acest drum este cel care ne duce spre Împărăţia cea mult dorită şi mult aşteptată. Nu există Înviere fără Cruce, nu există bucurie fără încercare. Aşa cum în fiecare an, natura adoarme într-un dulce somn de frumuseţe, după care din nou revine la frumuseţea de odinioară, tot aşa, şi fiecare dintre noi, ajuns la capătul acestui drum, va trece într-o altă existenţă care nu se va mai sfârşi niciodată.
TOAMNĂ, ANOTIMP CERESC
TU NE ADUCI APROAPE
DE MIELUL CEL DUMNEZEIESC
CARE NE-A SLOBOZIT PE VECI DIN MOARTE.
(Georgiana Marin, Facultatea de Teologie Ortodoxă ,, Dumitru Stăniloae “, Asistenţă Socială, Anul I)
