Fiecare vară care trece este specială pentru noi toți. Pentru unii, ea este plină de călătorii, pentru alții, de aventuri noi. Unii pleacă în tabere, alții le organizează pentru cei mai puțin norocoși, care nu pot ajunge mai departe de satul lor natal. Și iată că, fără să ne dăm seama, o altă vară a luat sfârșit, iar nouă nu ne rămâne decât să privim înapoi cu recunoștință, bucurie și un strop de melancolie. 

Vara aceasta a adus pentru fiecare dintre noi amintiri, prieteni și trăiri noi, pe care le vom purta mereu în suflet.

De această dată însă, ultima lună a verii a avut o însemnătate aparte pentru comunitatea ortodoxă română. Doi părinți cuvioși ai secolului nostru, cunoscuți de toți, au primit oficial numele de sfinți. Doi oameni simpli, plini de înțelepciune, bunătate și de harul lui Dumnezeu se bucură în Ceruri și se roagă pentru noi. 

Deși mulți dintre noi nu i-am cunoscut personal, știm despre învățăturile și minunile săvârșite de ei în timpul vieții pământești, dar mai ales după trecerea la viața veșnică, îi avem în memorie și în suflet. 

În vara în care au fost canonizați, Sfinții Cleopa și Paisie de la Sihăstria ne-au chemat să le fim aproape, să-i cunoaștem mai bine și să le urmăm pașii spre locul ce le-a fost casă aici, pe pământ. 

După o vară plină, tinerii studenți din toate colțurile țării și din diaspora, precum: Iași, Suceava, Sibiu, Craiova, Constanța, Târgoviște, Oradea, Zalău, Italia, și-au petrecut câteva zile împreună într-o tabără organizată de ASCOR Iași, în cinstea celor doi Sfinți Cuvioși nou- canonizați. 

Ziua I: Punem început bun taberei

Prima zi a început la Iași, unde ne-am întâlnit toți tinerii participanți. Înainte de plecare, ne-am închinat Sfintei Parascheva și Sfântului Iosif cel Milostiv și ne-am rugat pentru zile liniștite și pline de folos în tabără. De aici, am pornit spre Seminarul teologic de la Neamț, locul în care ne-am desfășurat activitățile din aceste zile. Pe drum, am avut timp de discuții, muzică și voie bună. 

Spre seară, odată ajunși la destinație, ne-a întâmpinat liniștea locului și aerul răcoros de munte, atât de revigorant și curat, care ne-a umplut plămânii, încărcați de căldura orașelor. Ne-am instalat în camere, ne-am adunat în biserică pentru a discuta despre activitățile ce ne așteaptă. Fiecare zi va fi plină de lucruri de îndeplinit, dar, cu ajutorul celor doi Sfinți Cuvioși, suntem încrezători că vom duce la bun sfârșit toate activitățile. Și, ulterior, preț de câteva zeci de minute, biserica s-a umplut de glasurile tinerilor care rosteau rugăciunile de seară și rugăciunea inimii, cea care ne-a însoțit pe parcursul celor trei zile la fiecare ceas. 

Ziua s-a încheiat cu vizionarea filmului Little Boy, cu totul impresionat pentru fiecare dintre noi. La final, am discutat despre ideile și învățăturile cu care am rămas. Eu am ajuns la concluzia că până și cel mai mic strop de credință curată și sinceră, cât un grăunte de muștar, poate muta munții din loc. De multe ori, oamenii cei mai mici pot realiza lucruri mărețe, iar Dumnezeu este un partener de cursă lungă, care ne încurajează la orice pas: „Crezi că poți face asta?”. Iar răspunsul nostru nu poate fi decât: „Da, cred că pot!”.

Ziua II: împreună îi descoperim pe Sfinți!

A doua zi a taberei a început dis-de-dimineață, în răcoarea primelor raze de soare, cu „ora în trei intervale”: mișcare, lectură din Noul Testament și din cărțile personale, apoi rugăciunile de dimineață și rugăciunea inimii.

După ce ne-am trezit nu doar fizic, ci și psihic și sufletește, am participat cu toții la o sesiune de cunoaștere. Am aflat lucruri interesante unii despre alții, ceea ce a deschis drumul către noi prietenii și legături de suflet. 

A urmat un dialog deosebit cu părintele Constantin Chirilă, ucenicul Sfântului Paisie de la Sihăstria. Părintele ne-a povestit cum a simțit de la început cât har sălășluia în inima Cuviosului, recunoscând în el un om mai presus de oameni, un sfânt „nerecunoscut” oficial, dar canonizat mai târziu. L-a descris ca pe un om de o bunătate desăvârșită, prin care Dumnezeu vorbea direct celor ce veneau la el cu inima îndurerată și plină de smerenie.

Sfântul Paisie nu vedea cu ochii trupești, dar ochii sufletului său pătrundeau în adâncul celor care îi cereau sfat, citindu-le gândurile și durerile cu o claritate ce îi uimea și, uneori, îi cutremura. Așa s-a întâmplat și la prima spovedanie cu el a părintelui Chirilă: „Tătucuță, de ce te mai îndoiești?”, i-a spus Sfântul cu blândețe, descoperindu-i frământările lăuntrice ale tânărului de atunci. Pe toți ne-au mișcat aceste cuvinte simple, de parcă însuși Sfântul ni le-ar fi adresat nouă. Și, într-adevăr, cum să ne mai îndoim când Dumnezeu ne vorbește prin oameni sfinți? Pentru noi, este o mare bucurie să cunoaștem măcar poveștile și experiențele celor care i-au întâlnit pe cei doi Sfinți Cuvioși de la Sihăstria. 

Părintele Chirilă ne-a lăsat și alte cuvinte de învățătură de folos pentru viața noastră de tineri studenți creștini. Să nu ne pierdem încrederea în noi înșine, pentru că, odată cu ea, o pierdem și pe cea în Dumnezeu și în darurile primite de la El. Să nu încetăm să ne mărturisim credința printre cunoscuții noștri în orice formă putem. Până și a învăța pentru examenele de la facultate este o nevoință, o dovadă de credință, pentru că studenția înseamnă libertate pentru studiu, nu libertate de la studiu. Ca să putem convinge pe alții, trebuie mai întâi să fim noi înșine convinși și pregătiți pentru orice încercare.

Mai târziu, ne-a vizitat părintele Nicodim, îndrumător și prieten apropiat al tinerilor ascoreni, care ne-a împărtășit amintiri prețioase despre Sfântul Cleopa: despre strictețea nevoințelor sale și diplomația cu care primea pe fiecare. Ne-a învățat că prezentul este singura clipă care ne aparține cu adevărat. A trăi prezentul este o mare artă, căci doar atunci poți face ceva care să te ducă pe calea cea bună. De aceea, să fim prezenți în tot ceea ce facem: în rugăciune, învățare, lectură, dar și în relația cu cei din jur. Ne-a îndemnat să ținem fiecare un jurnal sau să scriem scrisori. Scrisul este o formă de terapie, un exercițiu de autocunoaștere și introspecție, care ne ajută să ne conștientizăm gândurile, experiențele și frământările. Prin scris, zilele grele capătă o altă dimensiune, problemele și grijile își găsesc rezolvare, iar informațiile și experiențele folositoare se sedimentează mai adânc în mintea și inima noastră.

După-amiază, am mers în vizită la Schitul Vovidenia și la Casa memorială Mihail Sadoveanu. Ca de fiecare dată, Arhim. Mihail Daniliuc ne-a primit cu căldură și ne-a povestit cu drag despre istoria schitului, despre casa cu cerdac din apropiere și despre viața marelui scriitor moldovean. 

Ziua s-a încheiat în Poiana Prieteniei de la Nemțișor, lângă un foc de tabără. Sub cerul senin și plin de stele, la căldura flăcărilor roșiatice, căutam constelațiile cunoscute și ne bucuram ca niște copii de fiecare clipă. Cu dans, cântece de tabără, jocuri și multe râsete. Nu am uitat să mulțumim lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru această zi plină, dar foarte frumoasă și către SfințiiCleopa și Paisie, care ne-au adunat pe toți sub ocrotirea lor. 

Ziua III: Pe urmele Sfinților rugători ai Moldovei

Am ajuns și la punctul culminant al taberei, cea mai așteptată zi dintre toate. În zorii răcoroși ai dimineții, când soarele încă nu se trezise, am pornit într-un pelerinaj pedestru spre locul care a fost casă pe pământ pentru Sfinții Cleopa și Paisie. Echipați de drumeție, înarmați cu răbdare, gânduri pozitive și cu rugăciunea inimii în suflet, am pornit la pas spre Mănăstirea Sihăstria. Soarele, trezit mai târziu, ne-a luminat pașii și parcă ne-a urat „drum bun”. Turmele de oi ne priveau parcă curioase de pe câmpiile verzi, iar vântul răcoros și curat de dimineață ne umplea de energie. Pe drum, am făcut câteva opriri pentru rugăciune și pentru a citi din Acatistul Sfinților Cleopa și Paisie.

Primul popas a fost la Mănăstirea Secu, unde ne-am închinat și am ascultat o parte din slujbă. Ne-am adunat apoi pentru a citi împreună o parte din acatist, iar la auzul vocilor noastre, părea că și păsările s-au oprit să asculte, pregătindu-se să ducă vestea mai departe în zborul lor.

De aici, am plecat mai departe spre Mănăstirea Sihăstria. Natura care ne înconjura, de un verde crud desprins ca din povești și apa pâraielor care sclipeau în bătaia soarelui blând. Liniștea pădurii pe lângă care trecea drumul era tulburată doar de vocile noastre vioaie și de pașii ritmați pe acordurile îndemnului Sfântului Cleopa: „Răbdare, răbdare, răbdare…”. Cu cât ne apropiam mai mult de locul sfânt, cu atât emoția creștea. Cu cât ne apropiam mai mult de locul sfânt, cu atât emoția creștea. Oboseala drumului se amesteca cu nerăbdarea de a ajunge, dar și cu o sfială aparte, ca înaintea unei mari întâlniri.

Cu inimile pline de emoție, am ajuns la mănăstire și ne-am închinat la moaștele celor doi cuvioși. Lângă raclele lor simțit ceva aparte. Întreaga mănăstirea  părea învăluită de un duh venit dintr-o lume mai presus de înțelegerea noastră, dintr-o lume pe care doar oamenii aleși o pot cunoaște. 

Am vizitat apoi chiliile celor doi Sfinți, două cămăruțe mici și neatinse de trecerea anilor, atât de simple, cu pereții plini de icoane sfinte și cărți. Ne minunam cum un spațiu atât de modest a găzduit doi oameni atât de mari, suflete smerite, pline de bunătate și credință, care au ascultat, au povățuit și s-au rugat în liniște pentru oricine le cerea ajutorul. Am aflat minunea pe care Maica Domnului a făcut-o cu Sfântul încă din pruncie, pe când avea două luni, dar și alte minuni pe care acesta le-a făcut pentru oamenii care veneau cu credință să îi ceară un sfat sau un gând luminător. Cu o fire hotărâtă și categorică, deopotrivă blând și dur, Sfântul Cleopa avea o memorie sclipitoare și o inteligență impresionantă. Rafturile pline cu cărți din chilia sa sunt dovada tuturor cunoștințelor pe care le avea în multe domenii, nu doar în teologie. Am aflat despre prietenia sa sinceră cu Sfântul Paisie, care i-a fost și duhovnic, și despre promisiunea lor de a rămâne prieteni chiar și după moarte. Așa s-a întâmplat: atunci când Sfântul Paisie a trecut la cele veșnice, Sfântul Cleopa i-a stat la căpătâi, veghindu-l până în ultima clipă. 

Apoi, ne-am îndreptat spre cimitirul unde se află mormintele Sfinților. Prietenia lor trece dincolo de moarte și dă viață acestui loc. Printre crucile vechi de lemn, unde se odihnesc zeci de călugări, nu simți frică sau tristețe în suflet și nu simți că stai între morți. 

Încărcați de harul mănăstirii, ne-am retras fiecare pentru câteva clipe de liniște și reflecție. Era tulburător să fim chiar în locul unde, nu cu mult timp în urmă, au trăit doi oameni care acum sunt sfinți. Și gândul acesta ne-a dat curaj: dacă ei au reușit să-și sfințească viața, atunci și noi putem încerca, fiecare după puterea lui. Toți sfinții au fost oameni la început. Deci, ce scuză avem să nu încercăm măcar să tindem, cum și cât putem, la o viață ca a lor?

Drumul a continuat cu forțe proaspete spre ultima destinație a pelerinajului nostru, Mănăstirea Sihla. Ne-am închinat în biserica micuță de lemn, iar Părintele Serafim ne-a împărtășit câteva cuvinte de învățătură. În apropiere, ne-am oprit lângă chilia unde Sfântul Paisie a stat 14 ani. Lângă stânca muntelui, în mijlocul pădurii, am aflat că îi plăcea să-și petreacă puținul timp liber în mica lui grădină pe care o îngrijea. „Mai ies și eu la aer și mai lucrez oleacă în grădină, ca să mai uit păcatele cele mari pe care le aud la spovedanie”, spunea cu blândețe Sfântul când oamenii îl întrebau de ce se obosește și cu lucrul pământului. 

La peștera Cuvioasei Teodora, ne-am închinat și am mulțumit că am reușit să parcurgem atâția kilometri împreună. Ne aștepta un drum lung de întoarcere, seara începea deja să se lase, așa că am pus un gând de rugăciune către Sfânta și către Sfinții Cleopa și Paisie să avem puterea de a duce la bun sfârșit pelerinajul. Dar drumul nu se încheiase: ne așteptau mulți kilometri de întoarcere. Oboseala începea să se simtă, picioarele ne dureau, bagajele deveneau mai grele, iar noaptea ne ajunsese din urmă. Și totuși, nu ne-am oprit. Ne-am încurajat unii pe alții, am avut răbdare, am pus în fiecare pas o rugăciune și, în cele din urmă, am ajuns la Seminarul de la Neamț. Sub cerul plin de stele, după 35 de kilometri și aproape 14 ore de mers pe jos, am pășit pe treptele bisericii.

Eram obosiți, dar inimile ne erau pline de bucurie. A fost o zi grea și provocatoare, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu și al Sfinților Cleopa și Paisie, am reușit. Împreună am dus la bun sfârșit drumul, împreună am învățat să ne depășim limitele și împreună am simțit că suntem mai aproape de cer. Slavă lui Dumnezeu pentru această zi de neuitat!

Ziua IV: Rugăciune, tihnă, timp cu folos

După un pelerinaj pedestru lung, intens și plin de trăiri puternice, am avut parte de o ultimă zi de tabără mai liniștită și odihnitoare, în care ne-am refăcut forțele prin discuții de suflet, învățături cu sens și comuniune cu natura din jur și cu Dumnezeu. 

Imediat după rugăciunile de dimineață și timpul de lectură, am împărtășit impresii, idei și gânduri care ne-au rămas din ziua precedentă. Ne așteptam să avem cu toții de febră musculară după cei 35 de kilometri parcurși pe jos. În schimb, sufletele ne erau încărcate de bucurie și recunoștință, iar chipurile nu păreau obosite, ci mai degrabă liniștite. Pentru mulți, a fost primul pelerinaj pedestru la care am participat, dar cu siguranță nu va fi și ultimul.

Ultima zi de tabără a fost la fel de frumoasă și de folositoare ca toate celelalte. L-am avut alături de noi pe părintele Sofian Costea și am avut un dialog de mare folos sufletesc. Cu ochii larg închiși, dar cu inima larg deschisă, părintele ne-a vorbit cu blândețe și ne-a răspuns la curiozități, nelămuriri și întrebări, cu calm și cu multă bucurie. Ne-a învățat să nu renunțăm la misiunea noastră de a mărturisi credința cea dreaptă, dar nu ostentativ, ci mai degrabă prin exemplul propriu, prin viața noastră. Indiferent de ce crede oricine, Dumnezeu există. Să ne rugăm, așadar, și pentru cei care ne critică. „Rugăciunea este telefonul nostru direct către Dumnezeu” – ne-a spus părintele. Nu ne pune în așteptare, nu se ocupă cu abandonul, căci abandonul înseamnă să faci pe plac celui rău. La Dumnezeu nu există constrângeri, ci doar libertate. Ne-a amintit și că smerenia este adevărata bogăție pe care o putem dobândi. Smerenia nu înseamnă să declari cât de păcătos și neputincios ești, ci să știi care este locul tău și să conștientizezi că Dumnezeu nu te va abandona. Smerenia înseamnă ascultarea unul față de celălalt. 

Am avut apoi parte de un atelier relaxant de confecționat metaniere în mijlocul naturii, într-o poieniță retrasă, pe malul unui râu. Am stat în iarba verde, povestind și depănând amintiri, ne-am scăldat picioarele în apa răcoritoare și ne-am bucurat în tihnă de muzica naturii și de peisajul ce ne înconjura, atât de simplu, dar atât de autentic. Am inspirat cât de mult am putut aerul curat, în speranța că, poate, reușeam să-l luăm cu noi, la casele noastre. Aici, timpul parcă s-a oprit, iar susurul râului care ne curgea printre degete, vocile și râsetele noastre frenetice erau unicele sunete ce tulburau liniștea din poieniță.  

Mai târziu, am mers în vizită la Mănăstirea Neamț, pentru a ne închina și a mulțumi pentru toate zilele de tabără.

Pentru a marca încheierea taberei așa cum se cuvine, am participat la slujba de priveghere în cinstea Sfinților Cleopa și Paisie de la Sihăstria. Pentru unii, a fost prima oară când au asistat la o astfel de slujbă. Pentru alții, a devenit un firesc în viața lor duhovnicească. Dar pentru noi toți, a fost un moment de o puternică încărcătură, un moment de introspecție și de reflecție la fiecare zi petrecută în brațele lui Dumnezeu. Biserica nu era plină de oameni, dar era plină de voci tinere, de liniște și de căldură sufletească. Din strană sau din colțurile mai retrase ale bisericii, cântam, ne rugam și mulțumeam Sfinților Cuvioși pentru că ne-au adus împreună, pentru zilele cu sens, pentru oameni frumoși pe care i-am întâlnit și pentru învățăturile primite. Ne-am rugat pentru cei dragi, pentru prietenii vechi și noi și pentru un drum liniștit, a doua zi, spre casă. 

Impresiile tinerilor

Tinerii studenți care au participat în tabără au fost bucuroși de ocazia aceasta. Au cunoscut locuri noi, au legat prietenii frumoase și trainice, au aflat lucruri de mare folos pentru sufletul lor și i-au cunoscut mai bine pe Sfinții Cleopa și Paisie de la Sihăstria. Iată câteva din impresiile lor:

În tabăra ASCOR am trăit zile pline de bucurie și lumină, zile în care sufletul s-a odihnit și s-a întărit prin rugăciune, pelerinaj și cuvinte pline de înțelepciune ale părinților. Drumul parcurs împreună, în cântare și răbdare, a fost pentru mine o adevărată lecție de credință: atunci când mergem uniți în numele Domnului, El este cu adevărat în mijlocul nostru. Predicile ascultate ne-au învățat să avem curaj și să nu ne lăsăm înfrânți de frici, ci să îndrăznim să cerem de la Dumnezeu tot ce este de folos pentru mântuire. „Cereți și vi se va da, căutați și veți găsi, bateți și vi se va deschide” a devenit un verset viu, pe care l-am simțit prin lucrarea rugăciunii și prin comuniunea cu ceilalți colegi. Această experiență m-a apropiat mai mult de Hristos și de Biserică, dar și de frații mei de drum, alături de care am legat prietenii ce doresc să rodească și să rămână pentru totdeauna. (Antonia Pitu, ASCOR Constanța)

Alături de tinerii din ASCOR, am descoperit prezența lui Dumnezeu și sprijinul Sfinților prin nevoințele de care am dat dovadă, pornind pe jos de la Mănăstirea Neamț, mergând la Sfântul ce ne spunea să avem răbdare și la cel ce ne așteaptă la Poarta Raiului. Îndată ajunși, osteneala a fost răsplătită cu o liniște ce în cuvinte nu poate fi descrisă. Cu ocazia aceasta, mulțumesc Părintelui Mitropolit Teofan, cât și organizatorilor ASCOR Iași pentru binecuvântarea de a trăi aceste momente și de a lega prietenii pe care îl rog pe Milostivul Dumnezeu să le rodească atât în lumea aceasta, cât și în lumea de după, asemenea Părinților Cleopa și Paisie. (Sorin Mățăoană, ASCOR Constanța)

Este pentru prima dată când particip într-o tabără organizată de ASCOR și mă bucur mult că am avut ocazia să vin. Am cunoscut oameni noi, am legat prietenii frumoase și m-am apropiat de Dumnezeu și de Sfinții Cleopa și Paisie. Oricât de repede ar trece timpul, amintirile de aici nu se vor uita. (Iulia - Roxana Bogoș, ASCOR Iași)

Când oamenii se întâlnesc cu un scop comun, mai ales când este unul duhovnicesc, se creează legături frumoase, dar și amintiri individuale minunate. Zilele acestea, am simțit profund blândețea și bunătatea Sfinților, am stat în liniștea sufletului și a gândurilor mele, m-am rugat și m-am încărcat de o pace divină. Fiind sub cupola Bisericii, Harul ne umbrește. Abia când m-am reîntors la viața obișnuită de acasă, am înțeles cât de mult har ne-a înconjurat în aceste zile. (Liviu Suhani, ASCOR Sibiu)

Gânduri de final

Înainte de a ne lua rămas bun, am primit în dar o fotografie din pelerinajul nostru și două cărți, una despre Sfântul Paisie, cealaltă despre Sfântul Cleopa. Din curiozitate, am răsfoit puțin cărțile și nu mică mi-a fost mirarea când am găsit celebra replică a Sfântului Cleopa: „Mânca-v-ar Raiul!” Mă uitam la fotografia de grup făcută la Mănăstirea Sihăstria și citeam mai departe: „Așa cum vă văd pe toți aici, așa să vă văd pe toți la Rai!”

Când oamenii sunt chemați mai aproape de Dumnezeu și de Sfinții Săi, aceasta nu poate fi decât o chemare către Rai, către veșnicie și către prietenii dumnezeiești, atât cu cei din jur, cât și cu Sfinții care ne ocrotesc. 

Îi cinstim și le aducem slavă Sfinților Cleopa și Paisie de la Sihăstria pentru că ne-au ținut sub aripa lor și că ne-au pus în suflet dorința de a-i cunoaște mai bine. Nădăjduim că toate învățăturile primite vor deveni ziduri trainice pentru creșterea noastră duhovnicească și că prieteniile ce s-au legat în aceste zile binecuvântate să rămână veșnice, asemenea prieteniei celor doi părinți cuvioși. 

Ne rugăm, așadar, lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfinților să se îndeplinească dorința părinților rugători ai Moldovei și să ne întâlnim, cu toții, la poarta Raiului. 

(Andreea Tănase, voluntar ASCOR Iași)