Mă trezesc în fiecare dimineață cu gândul că a mai venit o zi. Deschid ochii și mă gândesc cum, cu fiecare clipă care-mi trece prin față, mă apropii tot mai mult de momentul în care grijile vor fi primele ce-mi vor răsări în minte zi de zi. Mai trece o zi, mai pierd o speranță, se face iar seară, oftez și mă pun în pat. Văd cum se apropie zorii iarăși și o iau de la capăt.

Ei bine, nu. Așa gândește un suflet trist, un suflet care a uitat cum să se bucure și ce miros are fericirea. Spunea Anda Călugăreanu că tinerețea este  „cu parfum de liliac, peste crengi cusut cu ac”. Eu mă trezesc dimineața și mă simt ca în desenele animate când, încă prea somnoroasă să mă ridic din pat, o rază de soare vine și mă ia de mână. Diminețile sunt mereu grele pentru sufletele tinere, dar parcă pentru copilul din noi apare mereu un motiv să te ridici din pat și să mulțumești Lui Dumnezeu pentru încă o zi; o zi în care să te bucuri de un vânt cald ce-ți răvășește părul în sute de șuvițe, făcându-ți clipele să se contopească printre acțiunile a câtorva filme care-ți sunt dragi. Și fix în momentele în care lumea se întoarce cu susul în jos, copilul din tine se bucură de aventura care i se așterne la picioare. Abia seara, după o zi obositoare la facultate, după ore întregi de stres și maturitate impusă, te întorci în lumea în care inocența primează, sufletele se țin de mână zâmbind și unde grijile par că sunt doar niște gânduri vechi și îndepărtate.

Eu așa-mi încep zilele – cu Dumnezeu de mână și cu un zâmbet de copil pe față. Azi, de 1 iunie, parcă m-am apropiat mai mult de un trecut pe care îl trag timid după mine. M-am apropiat de fericirea unei fetițe cu ochi mari, albaștri și doi dințișori albi, sărutându-i obrajii după ce m-a cucerit cu zâmbetul ei în parc. M-am apropiat de bucuria unui puști de 5 ani care, alergând de colo-colo, l-a văzut pe Mickey Mouse venind spre el. M-am apropiat de inocența unei bătrâne care făcea fețe amuzante în autobuz pentru a fura un zâmbet bebelușului care se ascundea timid în brațele mamei sale. Astăzi, când toți copii au ieșit din casă, mi-am scos și eu sufletul de copil la plimbare printre baloane de săpun, topogane și culori.

Astăzi, mai mult ca niciodată, m-am hotărât să rămân veșnic un copil.

„Suflet, suflete de copil,

Prin ce colț te-ai dus tiptil?

Ești în lada cu păpuși

Ori ascuns pe după uși?”

(Ioana Ursache - Academia de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Cibernetică, Satistică şi Informatică Economică)