Barbu Lăutaru este o personalitate prea puțin amintită în zilele noastre. Născut în a doua jumătatea a secolului XVIII, într-o familie de lăutari de etnie romă, acest cântăreț devine un reprezentat al tuturor lăutarilor din Moldova, datorită talentului. De asemenea, calitățile muzicale ale acestuia sunt recunoscute în momentul unei întâlniri în casa lui Alecu Balș, cu marele pianist Franz Listz, care, impresionat de interpretarea lăutarului, a spus că Barbu este un cântăreț mai mare decât el însuși.
La acest moment comemorativ va participa Preasfințitul Antonie, Episcop de Bălți, întrucât Barbu Lăutaru s-a născut și a copilărit în localitatea Anenii Noi, din Republica Moldova, localitatea natală a Părintelui Episcop. De asemenea, la acest eveniment vor participa Orchestra „Barbu Lăutaru”, din localitatea Bălți, care va susține un moment artisitc, doamna Margareta Herțanu, președintele Asociației „ProRoma” din Iași, precum și reprezentantul romilor în Consiliul Județean, doamna Lăcrămioara Ursu, invitați care vor ține un cuvânt.
Evenimentul face parte din activitățile dedicate „Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”.