Drumeție ASCOR Iași

În data de 6 aprilie 2024, departamentul Sport Turism ASCOR Iași a organizat o drumeție de o zi, în zona Lacul Roșu-Cheile Bicazului. Traseul pe care l-am plănuit a fost circuitul Cheile Bicăjelului, cu plecare din Podul Ungurilor-Podul Suspendat-Turnul Negru-Cabina Panoramică, și întoarcere la Lacul Roșu. Însă câteodată ești forțat de împrejurări și trebuie să mai renunți la planurile tale, pentru a intra în planul lui Dumnezeu.

Dimineața plecării – ora 6:30

Ne-am întâlnit la Catedrala Mitropolitană din Iași, ne-am închinat la Sfânta Parascheva și am pornit la drum. Pe traseu, am făcut două opriri: la Mănăstirea Bistrița și Mănăstirea Pângărați, unde am fost primiți cu o masă caldă. 

Ora 12:00 - ajungem la punctul de plecare din Cheile Bicazului și pornim traseul. 

Până la Podul suspendat a fost un traseu ușor, plăcut, prin pădure, unde vremea încă ținea cu noi. Ajunși acolo, pentru unii s-a stârnit frica de înălțime, însă cu susținere și ajutor din partea participanților, aproape toată lumea a trecut. 

Restul traseului a fost prin pădure, am trecut și printr-o poieniță ce ne ducea către o stână, care ne-a oferit un superb peisaj către Cheile Bicazului. Cântecul păsărilor completat de liniștea dintre munți ne-a ajutat să ne deconectăm de la tot ce a însemnat haosului orașului. Chiar am insistat să lăsăm pe drum trimisul pozelor de la unul la altul, tocmai pentru a ne bucura de traseu.

Mergem mai departe și ajungem la un râu pe care trebuia să-l traversăm pentru a putea continua. De unde pod? De unde pietre? Singura soluție a fost o creangă instabilă, unde aveai două variante: fie ajungi pe partea cealaltă, fie ajungi în apă. Am avut ambele cazuri? Bineînțeles. Unii au ales să treacă desculți, direct prin apă, simplu și ușor. Sentimentul de unitate a fost iar prezent printre noi, atât prin cei 3 băieți care au ajutat toți participanții să treacă pe creangă, cât și prin a altor persoane care au început să își doneze pungile și șosetele norocosului care deși a ales creanga, tot a ajuns și în apă. 

După această aventură, traseul nostru ne-a purtat printr-un sat, în inima muntelui, unde oamenii se gospodăreau cum știau ei mai bine. La ieșirea din sat, pornea ultima noastră porțiune de traseu spre Cabina Panoramică, care era cea mai grea și mai abruptă. Lumea era deja obosită, aveau nevoie din ce în ce mai multe opriri. Dar Dumnezeu ne-a trimis oameni care să nu ne lase la greu. Câțiva dintre noi, au fost mereu acolo să nu te lase să cazi. O fată s-a accidentat, nu foarte grav, dar rămânea mereu ultima din cauza piciorului, iar 2 persoane au stat permanent lângă ea să nu rămână în urmă. Pe la mijloc, eram cei care ne plângeam că nu mai putem, iar printre noi erau cei care ne împingeau de la spate, ne trăgeau de mână, ne luau bețe din pădure de care să ne sprijinim, numai să mergem! Iar la început, erau cei viteji (care probabil au băut vreo 3 cafele), care testau mereu terenul înainte. 

Ora 17:00 – aproape final de traseu

Aici am început să întâmpinăm câteva probleme. Datorită unor confuzii de informații, ne-am abătut de la traseu încă vreo 3 km. Era marcat și acesta, dar ne îndepărtam din ce în ce mai mult de punctul unde trebuia să ajungem. Deși vremea a ținut cu noi până atunci, a început o ploaie ușoară, cerul părea să se întunece, așa că am luat cu toții decizia de a ne întoarce spre binele nostru. La intersecția unde puteam totuși să facem dreapta și după 45 de minute să ajungem unde ne-am propus, spre binele nostru, și mai ales prin imprecizia vremii de pe munte și lăsarea serii, am hotărât să revenim jos la mașini. 

Am fost ușor dezamăgiți la coborâre, însă auzeam discuții în stânga și în dreapta mea despre cât de frumos a fost restul traseului, legături noi create între oameni, glume despre cum nu își mai simt genunchii și a doua zi nu se mai ridică din pat, etc. Atunci am realizat că Maica Domnului a fost cu noi și a lucrat de la începutul și până la finalul drumeției. Cine știe de ce pericol ne-a păzit dacă am fi continuat urcarea.

Ora 18:00 – încheierea drumeției

Într-un final, am ajuns cu bine la mașini și ascultând feedback-ul participanților, deși nu am dus traseul până la capăt, am rămas cu un frumos gând: „Nu destinația contează, ci călătoria!”.

Am putut privi în urmă cum participanții au fost uniți pe tot parcursul traseului, nu s-au lăsat la greu și permanent au avut grijă ca persoanei de lângă să îi fie bine. Un lucru din care toți am avut cu siguranță de învățat a fost: Dacă vrei să merge repede, mergi singur. Dar dacă vrei să ajungi departe, mergem împreună! Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Gabriela Bucataru,

voluntar ASCOR Iași