Caravana ASCOR
De ce este nevoie să cunoaștem Noul Testament? Pentru a putea să ne orientăm într-o lume confuză și amestecată. Avem nevoie de Adevăr pentru a fi liberi.
Vă propunem câteva gânduri scrise cu ani în urmă pentru tineri, de părintele Nicodim Petre.
***
Privind la știrile TV, privind în jurul nostru, văzând câte se întâmplă, spunem uneori: „Ceva nu merge bine. Parcă lucrurile au luat-o razna.” Îmi aduc aminte, acum câțiva ani de zile o știre arăta că în Franța 30% dintre albinele apicultorilor au murit din cauza pesticidelor. Albinele după ce colectau polenul din flori nu reușeau să se orienteze și să se mai întoarcă acasă, la stup. Pesticidele de pe plante, de pe flori, le-au afectat sistemul de orientare. Tinerii noștri „nu reușesc să se mai întoarcă acasă. Nu-și mai recunosc casa”. Nu albinele sunt vinovate, nu tinerii sunt vinovați. Prea multele „pesticide” aruncate în societate dăunează, afectează sistemul de orientare.
Întâlnirile tinerilor sub tutela Bisericii sunt exerciții de normalitate, sunt șanse de întâlnire cu reperele, cu valorile ce ne pot duce Acasă. Avem o mare speranță în ceea ce-i privește pe tineri. Au sensibilitatea necesară pentru a sesiza și diferenția ceea ce este de folos de ceea ce nu este. Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu puțină sinceritate vor ajunge la lumină.
***
Niște studenți explorând împrejurimile unei mănăstiri din Moldova au intrat și în grădina mănăstirii. Un părinte în vârstă aplecat peste straturile de zarzavat lucra acolo. Asta era ascultarea lui.
- Binecuvântați părinte. Ce faceți?
- Ce să fac?! Mă bucur și mă minunez.
- Păi de ce vă minunați?
- De toate, de grădinița aceasta, de puterea lui Dumnezeu.
- Daaa….?!
- Da. Ia uitați-vă la vrejul acesta de fasole. Caută aracul pentru a se înălţa spre lumină. Dacă plantez bobul de fasole la un metru distanță de băț, când răsare vrejul tot îl găsește? O plantă neînsuflețită caută lumina și găsește mijlocul de a se înălța spre ea. Vedeți? Pentru plantă, căutarea luminii este în firea ei. Cu cât mai mult omul, ființă rațională, poate găsi lumina, și nu doar lumina aceasta ci este chemat să afle Izvorul Luminii. Studenții au ascultat înțelepciunea simplă dar adâncă a bătrânului au ținut-o minte și au povestit-o mai departe.
Tinerii sunt chemați la o viață înaltă, la o viață eroică, la o viață de sfințenie. Cu puțină disciplină, cu ceva efort, cu un dram de înțelepciune și cu ajutor de la generațiile mai în vârstă, vor ajunge Acasă.
(Pr. Nicodim Petre, îndrumător ASCOR Iași)