Dialoguri studențești "Inima mea la răscruce, între rețelele lumii și calea lui Hristos"

Sfântul Paisie Aghioritul spunea că "pentru o educație creștinească corectă sunt necesare trei lucruri: în primul rând puține cuvinte, în al doilea rând multe exemple și în al treilea rând mai multă rugăciune.". Din vacarmul și agitația orașului ne-am retras în Metocul Maicilor astăzi, 5 noiembrie, și mici și mari, unii în căutare de liniște și pace, alții însetați de răspunsuri, cu toții însă doritori de a asculta și de a fi ascultați. Cu voci la început tremurânde, dar plini de căldură, am cântat împreună cu părintele Mihai Barna Paraclisul Maicii Domnului, începând astfel întâlnirea cu sufletele deschise, asemeni unor brațe ce se sprijină reciproc spre a crește. Lăsând lumina lumânărilor ne-am adunat cu toții în jurul părintelui și i-am ascultat cuvintele blânde și pline de înțeles. Definind rețetele lumii ca fiind căi de a obține ceva, etichete sociale, sau modele de viață puse față în față cu calea lui Hristos, părintele ne-a arătat că ambele căi sunt pe harta de opțiuni a omului și ne-a descris diferențele fundamentale între acestea; lucruri bine-știute de noi toți dar de multe ori ignorate sau uitate chiar la o săptămână după ce au fost auzite. Explicându-ne ce sunt rețetele lumii, părintele Mihai a descris dependențele ca fiind boli ce rănesc sufletul și ne-a arătat faptul că tot ceea ce facem transmite un mesaj despre noi. Astfel, din dorința de acceptare și apreciere în societate apelăm la aceste rețete ale lumii, fiind siguri că vom învinge singurătatea și nu conștientizăm că doar îndepărtându-ne de calea lui Hristos ajungem singuri. Treptat, dependențele noastre devin o zonă de confort și atât timp cât nu luptăm să ne îndepărtăm de acest punct nu putem atinge cunoașterea, nu putem crește, nu putem învăța.

Rețetele lumii sunt deci diverse, multe, și duc la risipire, în timp ce calea lui Hristos este o adunare continuă și constantă, făcută cu pași mici. Scopul omului, în acest caz, este de a crește în iubire, iar cum iubirea este însuși Dumnezeu, El ne este și cale și destinație. După această explicație, părintele Mihai ne-a pus trei întrebări, provocând discuții între noi și ridicând noi semne de întrebare. Prima întrebare, „Cum putem deosebi o rețetă lumească de calea lui Hristos?”, a primit multe răspunsuri, toate unindu-se însă în jurul ideii că rețetele se cunosc după roade, iubirea de vrăjmași și smerenia desăvârșită fiind roadele de preț ale căii lui Hristos. Cea de-a doua întrebare a provocat o spovedanie publică, întrucât am recunoscut în fața tuturor care rețetă a lumii ne domină cel mai mult; muzica, rețelele de (anti)socializare, după cum a menționat unul dintre tinerii prezenți, concurența de a fi cel mai bun și statutul sunt unele din dependențele recunoscute de noi. Ultima întrebare a venit ca un pansament pe rănile sufletelor noastre întrucât ne-a încurajat să ne deschidem unii în fața celorlalți pentru a spune care dintre oamenii ce au urmat calea lui Hristos ne motivează să urmăm aceeași cale. Răspunsurile venite la această întrebare, precum și discuțiile provocate de acestea ne-au arătat cât de mult ne asemănăm și, cred eu, ne-au dat puterea să continuăm lupta. Astfel, de la primul om din viața noastră, mama, la Sfinții Părinți ai Bisericii sau mari Sfinți Cuvioși și Mucenici, fiecare om ce a luptat cu tărie și care a avut voința de a urma căii lui Hristos, ne este un model, o încurajare. Prin întrebări, răspunsuri și argumente pro sau contra, chiar și întrebările nerostite și-au găsit răspuns, astfel încât la finalul orelor petrecute împreună cu toții am plecat senini, zâmbitori.

După cum ar spune părintele Mihai, chiar dacă suntem pe calea lui Hristos tot mai avem și ieșiri, dar important e să nu rătăcim, ci căutând să-l cunoaștem pe Hristos să îl iubim mai mult.

„Pomeni-voi numele tău în tot neamul și neamul...”

(Ipătescu Teodora)