Dialoguri studenţeşti la înălţime
Cultura este orişice cultivăm. Şi cultivarea pământului este cultură. Şi cultivarea păcatului este o cultură, smintită, dar cultură. Dar Dumnezeu, tainic, ştie unde năzuieşte inima omului, şi la acea năzuinţă răspunde prin cuvântul Lui. Şi Cuvântul lui Dumnezeu – Dumnezeu ne invită să-L facem cultura noastră.
Pr. Rafail Noica
În cadrul Dialogurilor Studenţeşti, organizate de ASCOR Iaşi, a avut loc în weekendul 28-29 octombrie 2017 o ediţie mai specială a discuţiilor săptămânale. Dialogurile s-au purtat de această dată la înălţime, mai precis la altitudinea de 1750 m la Mănăstirea Ceahlău.
În dimineaţa de sâmbătă, ne-am pornit 11 tineri din Iaşi să cucerim înălţimi. Muntele era întunecat de toamnă, brazii fremătau un cântec necunoscut nouă şi, de peste tot, un verde reavăn ne inunda privirea. Respiram în sfârşit, prin toţi porii, simplitatea naturii. Veniţi de la studii, din Iaşul nostru agitat şi plin, păşeam pe munte cu sfială, ca într-o biserică.
După primul popas de la Cabana Fântânele, până unde natura era în plină toamnă, am început să simţim primele semne ale iernii. Ningea la peste 1200 m şi vântul a început să bată mai puternic. Simţind forţa extraordinară a naturii, care azvârlea zăpada peste brazi şi pe poteci, ne minuna şi mai mult puterea lui Dumnezeu, care ne-a binecuvântat, în aceste zile friguroase, să ajungem cu bine până sus, la Mănăstirea Ceahlău.
Începuse Privegherea când sosisem, aerul se rarefiase şi noaptea cădea ca o perdea peste creasta înzăpezită. După ce ne-am încărcat sufleteşte la rugăciune, ne-am adunat toţi într-o cameră călduroasă şi am început să discutăm. Am făcut un joc de cunoaştere, prin care ne-am dat seama că tot ceea ce vedem la celălalt este într-o oarecare măsură şi în noi înşine, iar apoi Răzvan ne-a citit cuvintele pr Rafail Noica.
Ca studenţi, cu toţii suntem în procesul de a ne forma o anumită cultură, fiecare pe domeniul lui de interes. Dar ce este cu adevărat Cultura? Pr Rafail aminteşte în cartea sa, „Cultura Duhului”, că acest cuvânt vine de la „cult religios”. În timp, acesta s-a îmbogăţit cu înţelesuri lumeşti, cu fapte şi istorisiri ale oamenilor, care nu intrau neapărat în sfera religiosului. Dar cultura este, în fond, ceea ce cultivăm. Şi dacă noi am cultiva prietenia, cum ar fi? Dacă noi ne-am rupe de „înţelesurile slabe” ale lumii şi am aprofunda cultura Duhului? Oare n-am fi mai împliniţi? Am rămas câteva ceasuri căutând răspunsuri şi împărtăşindu-ne din experienţele celorlalți.
Duminică dimineaţă am participat la Sfânta Liturghie, apoi am rămas să luăm masa împreună cu alţi drumeţi care s-au aventurat până la mănăstire. Pr Ciprian ne-a binecuvântat călătoria şi aşa am început, prin zăpadă şi vânt, să coborâm înapoi în staţiune.
Drumul şerpuitor, abrupt pe alocuri, înzăpezit şi îngheţat pe vârf ne-a obligat să ne ţinem unii de alţii, să ne ajutăm până am ajuns înapoi la loc sigur. Ne gândeam că aşa este şi în viaţă, mai ales în vremurile de astăzi, în care nici nu se mai vorbeşte de Cultura Duhului, ci se cultivă patima ca pe un etalon al normalităţii. Dacă noi nu stăm uniţi în faţa furtunii şi a vântului lumii, nu vom reuşi să ajungem la destinaţie, ci ne vom risipi pe drum.
Ceahlăul, prin toată splendoarea lui sălbatică, ne-a învăţat lecţia într-ajutorării, ca singura şansă de a sta drepţi în faţa stihiilor.
Teodora Drişcu
