Cu scopul de a întări relația dintre voluntarii celor două filiale și de a cunoaște mai bine contextul și modul în care aceștia slujesc Bisericii, un grup de paisprezece studenți din ASCOR Iași au poposit în perioada 5-7 mai în Oradea, la prietenii noștri ascoreni.

„Am fost întâmpinați cu multă căldură de un grup de tineri, iar felul lor de a fi ne-a făcut să ne simțim, din primul moment, ca într-o vacanță petrecută în familie.”

Primul loc spre care ne-au condus a fost Mănăstirea Sfintei Cruci, unde maicile ne-au găzduit ca pe niște adevărați oaspeți de seamă. Prima zi fiind programată pentru vizitarea obiectivelor din Oradea, ne-am odihnit și am pornit apoi la pas spre centrul orașului. Am vizitat Episcopia Ortodoxă a Oradiei, am trecut pe lângă locul unde s-a semnat în 1918 dorința românilor din Transilvania de a se uni cu restul României și am privit panorama orașului din turnul primăriei. După ce am participat la slujba vecerniei în „Biserica cu Lună”, ne-am întors spre Mănăstire; pe cât de obosiți, pe atât de bucuroși. Ziua s-a încheiat cu Paraclisul Maicii Domnului cântat împreună și o activitate frumoasă pregătită de voluntari, prin care ne-am cunoscut mai bine.

Am început a doua zi cu un tur al Mănăstirii Sfânta Cruce, în care maica Iustina ne-a povestit despre ctitorirea acesteia, ne-a ajutat să înțelegem mai bine contextul istoric în care au trăit românii ortodocși din Transilvania și am cules împreună învățături spre mântuire din fresca bisericii mari.

Ne-am îndreptat apoi spre Mănăstirea Izbuc unde am fost întâmpinați iarăși cu multă iubire. Părintele Silvestru ne-a vorbit despre istoria celor patru biserici ale Mănăstirii. Ajungând apoi la Izvorul Maicii Domnului din apropiere, nu reușeam să înțeleg de unde izvorăște apa. Întrebându-l pe părinte, mi-a arătat o mică baltă sub stâncă. Am început să cântăm Apărătoare Doamnă și toată acea groapă s-a umplut de apă. Iar când am încetat cântarea, iarăși a revenit la ceea ce am văzut inițial. Toți aveam ochii înlăcrimați și i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru minunea pe care ne-a îngăduit să o trăim. Am aflat apoi că cel mai mare interval de timp în care nu a izvorât apa a fost de șapte ani, când în Mănăstire a viețuit un călugăr catolic, care avea dorința de a schimba religia mănăstirii.

În ultima zi am avut marea bucurie de a da răspunsurile la Sfânta Liturghie împreună cu maicile. Am participat apoi la ultima activitate, o cateheză adresată tinerilor, la care ne-a vorbit părintele Pavel, fratele părintelui Atanasie, slujitorul mănăstirii. M-am bucurat mult sa aflu despre familia lor frumoasă, o familie de oameni credincioși din zona Neamțului, cu zece copii, dintre care toți cei cinci băieți au mers pe calea preoției.

Ne-am luat într-un final rămas bun de la noii noștri prieteni, iarăși cu lacrimi în ochi, plecând spre casă cu gândul de a duce prietenia noastră până în veșnicie.

Ecaterina Ambrosi, 
Coord. Dep. Relații Externe al ASCOR Iași