Privind înapoi în timp, spre momentele de dinainte de a fi propus și a fi ales președinte ASCOR Iași, cu mai bine de șase ani în urmă, realizez acum cât de importante sunt situațiile în care suntem puși în fața unei decizii. Câteva secunde, un impuls, un gând sau o vorbă rostită din grabă, fără chibzuință și fără sfătuire, și omului i se poate închide un traseu în viață, nebănuit de frumos și formator. Un astfel de traseu este implicarea în ASCOR în vremea studenției. Momentul deciziei de a accepta propunerea colegilor mai mari de a candida pentru funcția de președinte am văzut-o la nenumărați studenți cărora le-am adresat și eu aceeași invitație de a se implica, în calitate de membri în Consiliul Director. Am observat cum foarte mulți s-au grăbit să răspundă negativ, invocând diverse motive personale: „îmi doresc să am timp pentru facultate”, „vreau să am mai mult timp liber”, „nu cred că sunt potrivit pentru un astfel de statut” și altele asemenea. Și, astfel, fără să bănuiască, tânărul student poate refuza o călătorie despre care ar fi spus peste ani cu toată convingerea că a fost printre cele mai frumoase din viața lui. În fața unei astfel de decizii am fost și eu, iar acum realizez că nu mi-aș fi putut imagina anii studenției fără implicarea în ASCOR.

Plecând de la premisa că, obiectiv vorbind, viața unui student are un traseu destul de previzibil: participarea la cursuri, la seminarii, de preferat și la bibliotecă, iar în timpul liber – întâlniri cu prietenii și colegii sau petrecerea timpului liber în fața laptopului, la filme și jocuri, putem înțelege, prin contrast, ce presupune pentru un student implicarea într-o funcție de conducere la o asociație studențească, în cazul de față în ASCOR Iași. Pot spune acest lucru din experiența personală, simțind în mod evident contrastul între viața mea cu o zi înainte de alegeri și o zi după acest moment. Astfel, îmi amintesc faptul că în prima zi de mandat, într-o zi de luni, statutul de președinte ASCOR Iași m-a făcut să simt că a început o nouă viață pentru mine, ghidată după alte coordonate decât cele precedente. Astfel, încă de la primele ore ale dimineții am avut întâlnire cu părintele decan al Facultății de Teologie, cu Părintele Mitropolit Teofan, apoi am avut o ședință la Sectorul de Misiune al Mitropoliei, am fost contactat de multe persoane care și-au exprimat dorința de a colabora cu asociația, am fugit de la un curs la altul la facultate pentru a nu-mi neglija îndatoririle de student, iar seara am intrat în sala T28 a Facultății de Teologie unde mă așteptau colegii din conducerea asociației, pentru a face rugăciunea și a da startul primei ședințe a Consiliului Director.

Când ziua s-a încheiat și am ajuns în cameră la Colegiul „Sfântul Nicolae”, petrecând încă vreo două ore cu cereri, mesaje și apeluri, mi-am dat seama că tocmai s-a încheiat cea mai lungă și interesantă zi din viața mea.

Timpul și spațiul nu ne permit acum să prezentăm ce a însemnat fiecare activitate organizată la ASCOR, ce a însemnat implicarea ASCOR Iași în organizarea Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, care a adunat în capitala Moldovei, pentru patru zile (1-4 septembrie 2017), aproximativ 7000 de tineri din toată lumea, precum și celelalte numeroase activități, evenimente și proiecte. Însă nu doar activitățile în sine, ci și traseul până la ele a fost frumos și formator.

„De ce ți-a trebuit să organizezi evenimente?”

Pentru mine, unul dintre cele mai revelatoare momente a fost următorul. În iarna anului 2014, imediat după începutul implicării majore în ASCOR, printre activitățile specifice perioadei de iarnă, am decis împreună cu colegii coordonatori să organizăm și un concert caritabil de colinde la Palas Mall. Toate aspectele organizatorice erau în mare parte acoperite și iată-ne, o parte din membrii consiliului director, strângând roll-upurile și alte materiale din sediu și pornind spre Palas Mall pentru concert. Acel traseu dintre Facultatea de Teologie și Palas Mall a fost unul edificator pentru mine. Era vineri seara, început de weekend, afară ningea, iar bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Iași era plin de oameni care se plimbau, în așteptarea sărbătorilor Crăciunului. Vedeam familii, studenți, copii care se plimbau încet, zâmbeau, se jucau prin zăpadă. Numai noi, aproximativ zece studenți, mergeam grăbiți spre Mall pentru a organiza un concert caritabil. Atunci mi s-a strecurat în minte următorul gând: „Oare de ce ți-a trebuit să organizezi evenimente? Nu mai bine ai fi stat liniștit și te-ai fi plimbat și tu acum, fără vreo grijă, fără grabă și fără atâtea incertitudini?” Una din incertitudini era aceea dacă vor fi sau nu oameni prezenți la spectacolul nostru. Trăiam cu spaima că vom fi doar noi, voluntarii, nemaiorganizând până atunci un concert într-o astfel de locație. Tot drumul m-au asaltat aceste de gânduri, încât am simțit la un moment dat o ușoară întristare pentru că, efectiv, numai noi ne grăbeam în acel context mirific de iarnă în care părea că nimeni altcineva nu ar fi avut vreun motiv să se grăbească undeva. Cu toate acestea, am simțit că nu trebuie să mă las descurajat și, mai ales, să nu arăt vreun semn de descurajare față de colegii care erau cu mine, probabil asaltați de aceleași gânduri.

Ajungând la concert, lucrurile au fost mult mai frumoase decât ne-am așteptat. Au fost foarte multe persoane prezente, corurile au cântat de minune, au fost strânși bănuți pentru cauza noastră caritabilă, am pus bazele unei colaborări frumoase pe viitor cu instituția gazdă și am realizat câteva fotografii de poveste. Iată-ne din nou, peste mai bine de trei ore, același grup de studenți grăbiți de mai-nainte, străbătând acum același bulevard, dar de data aceasta cu satisfacție și împlinire sufletească de neegalat. Traseul de întoarcere părea unul de victorie. Simțeam că tocmai ne întorceam de la o luptă pe care am câștigat-o, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu stăruința de a nu renunța și de a nu ne lăsa intimidați de aparențe și de gândurile care ne îndemnau mai mult spre confort decât spre jertfă. Atunci am înțeles poate cel mai bine prin ce trece un voluntar și care este logica după care va trebui să mergem în continuare.

Dar iată că timpul s-a scurs, iar acele momente au rămas scrise în memoria și în paginile vieților noastre. Cu toate acestea, ele nu sunt doar niște simple amintiri, ci ele sunt evenimente care ne-au marcat la un moment dat și care au până în prezent o forță directivă în viața noastră. O forță care vine din convingerea că ce s-a realizat în anumite momente a fost după gândul lui Dumnezeu și spre folosul semenilor noștri. Voi purta în suflet pe tot parcursul vieții recunoștința și aprecierea față de colegii din conducere și voluntarii asociației care au ales să meargă „pe calea binelui” în perioada studenției, în perioada când există nenumărate căi ce pot să fure privirea, sufletul și viața unui tânăr.

Întorcându-ne la gândul inițial cu privire la deciziile din viața noastră, sunt uimit de felul în care se poate trece pe lângă o invitație, fără să i se conștientizeze importanța și, prin urmare, aceasta să fie refuzată cu multă ușurință. În acest caz, îndemnul personal pentru toți cei care vor dori să se implice în ASCOR Iași sau în alte asociații studențești, este de a cântări bine lucrurile înainte de a accepta sau refuza o invitație. Iar această analiză cred că este bine să fie realizată împreună cu persoanele apropiate, prin care Dumnezeu ar putea să ne vorbească. Înaintea unei decizii importante în viață, ne putem călăuzi cu toată încrederea după cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos care ne-a asigurat că „Acolo unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20) și după cuvintele din Vechiul Testament: „Fără de sfat nimic să nu faci; și după ce faci, să nu-ți pară rău” (Isus Sirah 32, 20).

Cu siguranță că am fi putut realiza mai multe, am fi putut fi alături de mai mulți studenți și de mai multe persoane aflate în diferite lipsuri, ne-am fi putut organiza mult mai bine, dar iată că timpul pentru toate acestea a trecut, rămânând în responsabilitatea celor care vor veni după noi să înțeleagă și să construiască pe mai departe activitatea asociației, cu accentul permanent pe interesul colectiv și comunitar, iar nu pe cel personal.

Aș dori să închei aceste gânduri cu un fragment dintr-un manuscris al scriitorului Alexandr Soljenițîn, manuscris descoperit în mănăstirea Pecerska din Pskov, care ar putea fi reprezentativ pentru un ascorean:

Cât de ușor e să trăiesc, Doamne, cu Tine!
Cât de ușor îmi e să cred în Tine!
Când mintea mi-e cuprinsă de nedumerire
Sau se umple de deznădăjduire,
Când toți cei învățați nu văd mai departe,
Dincolo de această noapte,
Și nu știu ce ar trebui să facă mâine oare,
Tu îmi trimiți clara încredințare
Că Tu exiști și că mereu Te-ai îngrijit
Calea binelui ca să nu ia sfârșit.
De pe culmea deșartei slave pământești,
De unde eu nu aș putea
Să trimit oamenilor lumina Ta,
Spre acea cale uimit privesc,
Căci singur pe ea niciodată
Nu voi putea să pășesc
Calea aceea minunată,
Pe care doar cei cu nădejde călătoresc.
Și atâta timp Tu îmi vei dărui,
Să o parcurg, cât îmi va trebui,
Iar când nu voi mai izbuti,
Înseamnă că Tu ai orânduit cu dreptate
Să meargă alții mai departe.”

(Arhimandritul Tihon, Nesfinții Sfinți și alte povestiri, Ed. Egumenița, Galați, 2013, pp. 154-155.)

Emanuel Buta
Președinte ASCOR Iași în perioada anilor 2014 – 2020

(Extras din cartea „ASCOR Iași la 30 de ani”, Ed. Doxologia, Iași, 2020)
© Foto: iasi4u.ro