Via Transilvanica – 1400 km.  

Noi am mers 20 km, deocamdată.  

Nu am vrut să ajungem repede și departe, am vrut să mergem și să ajungem împreună.  

În dimineața sâmbetei de 17 februarie 2024, ne-am întâlnit pe treptele Mitropoliei, de unde, bucuroși, am pornit spre Putna. Când am ajuns, soarele ne aștepta de mult timp, la fel și muzeul plin de istorie și de bucățele din tainele omului trecut. Ne aștepta și Ștefan cel Mare, cel mereu prezent.  

În amiaza zilei, ne-am adunat sub binecuvântarea părintelui Melchisedec, stareț al Mănăstirii Putna, unde am învățat cât de important este să tindem cu toată ființa spre a fi verticali, spre a păstra verticala, plini de demnitate și de tot ce este mai bun și mai frumos. Am învățat să luăm aminte la noi înșine. Am plecat apoi spre Sucevița, începând Via Transilvanica.  

Seara lui 17 ne găsește deja la Sucevița. Obosiți, dar hrăniți cu soare, cu voia bună, cu micile discuții de pe parcursul drumului, cu bucuria de a păși pe pământul jilav și proaspăt al pădurii, cu râsete, minunați că suntem, că ne descoperim și redescoperim împreună.  

Satul Brodina, cultură în contratimp

Ajungem în comuna Brodina, un loc aflat la graniță cu Ucraina de astăzi. Dincolo de graniță sunt tot sate românești cu români apăsați de vremi. Bunicii acestor români au trăit în România Mare, străbunicii acestora au trăit în imperiul Austriac și generația de acum își trăiește drama în Ucraina.  

Luăm parte la Sfânta Liturghie la biserica din sat și cântăm la strană. Ascultăm predica prietenului nostru Grigorie Pîjîn și învățăm că toate drumurile vieții noastre, mai anevoioase, mai pline de soare, mai pline de vânt, toate se află sub binecuvântarea și voia cea sfântă, plină de iubire și atotștiutoare a Lui Dumnezeu.  

La muzeul satului descoperim tainele huțulilor. Descoperim cu ajutorul colecționarului etnografic Paul Țorac, urmaș direct al acestui neam, profunzimea cu care huțanii își trăiau viața, imprimată în toate obiectele de care se foloseau în viața de zi cu zi, detaliile migăloase de pe cămășile tradiționale, salbele frumos lucrate, crucile de alamă purtate odată cu mândrie la gât și cel mai important ouăle încondeiate, tradiție menținută și astăzi în această zonă. În enigmatica lor istorie, huțulii atingeau și înfrumusețau.  

Pornim apoi spre Mănăstirile Bucovinei. Ajungem la Schitul „Maica Domnului Grabnic Ascultătoarea”, la Mănăstirile Arbore, Solca, Pătrăuți și Dragomirna, și ne închinăm seara adunându-ne în jurul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, unde ne odihnim în poveștile părinților, despre cât de minunat lucrează Sfântul în viețile celor care vin cu încredere cerându-i ajutor. Ni se face dor de Sfânta noastră și pornim spre casă în amurgul lui 18.  

A fost puțin din Via Transilvanica, a fost puțin din plaiul Bucovinei, a fost puțin din fiecare dintre noi.  

Mi-a rămas gândul la întâlnirea cu celălalt, la cum îl descoperi și redescoperi de fiecare dată, în timp și nu numai. Pentru că am avut ocazia de a o redescoperi pe ea, cea cu bocănceii roșii înglodați, debordând de viață pe cărările pădurii, dar și pe ea cea care peste timp, cu tremur de emoție și-a țesut costumașul de nuntă și și-a încondeiat oul pe care l-a oferit în dar celui căruia i-a fost aleasă. În fiecare fremăta viață, chiar dacă una se veselea în pădure, în acum-ul de acum, iar cealaltă respira prin împunsăturile de ac și culorile măiestre ale catrinței. Și pe el l-am întâlnit, ascuns în muzeul din Putna, închinându-și viața Domnului, țesându-se pe sine în fiecare cusătură a broderiei care mai târziu va fi acoperit mormântul lui Ștefan.  

Am fost cu fiecare, uimindu-mă că pentru o clipă, deși în timp și peste timp, am gustat din veșnicia lui a fi împreună.  

Teodora Bârlădeanu, voluntar ASCOR Iași